A VI-a editie a Colocviului National de Teologie Dogmatica Ortodoxa

Eveniment academic la Manastirea Tismana: A VI-a editie a Colocviului Dogmatistilor

Cea de a VI-a ediţie a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, organizat anul acesta la Mănăstirea Tismana, în judeţul Gorj, s-a încheiat miercuri, 11 mai. Evenimentul a avut ca temă de dezbatere „Antropologia ortodoxă din perspectivă eclesială. Provocările postmodernităţii”.

Facultatea de Teologie din Craiova a organizat în perioada 10-11 mai cea de a VI-a ediţie a Colocviului naţional te Teologie Dogmatică Ortodoxă. Locul ales pentru desfăşurarea lucrărilor a fost sala de conferinţe a arhondaricului Mănăstirii Tismana. Deschiderea oficiată a activităţii academice a avut loc marţi, 10 mai, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În deschiderea lucrărilor, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultăţii de Teologie din Arad, a oferit o succintă trecere în revistă a ediţiilor anterioare, amintind de asemenea despre temele dezbătute şi publicaţiile rezultate în urma acestor întâlniri.

Lămuriri cu privire la temele Sinodului Panortodox
În cuvântul de binecuvântare, IPS Părinte Mitropolit Irineu a felicitat preocupările dogmatiştilor din Patriarhia Română, amintitind totodată de valoarea teologică a întâlnirilor organizate anterior. De asemenea, prima luare de cuvânt a Părintelui Prima a fost dedicată analizei punctelor de pe ordinea de zi a Sinodului Panortodox, care va avea loc luna viitoare în Creta. În acest context, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat că „între punctele cele mai dezbătute pentru această întâlnire se numără cel legat de «Misiunea Bisericii în lumea contemporană». Pentru lămurirea ei este nevoie în de o temeinică argumentare biblico-patristică, înţelegând astfel, în duhul creştin autentic, adevărata valoare a comuniunii bisericeşti”. La rândul său, pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, a afirmat că „din punct de vedere istoric, marele Sinod Panortodox este de mare importanţă. Există de asemenea mari aşteptări din partea celorlalte biserici, însă mărturia noastră trebuie să fie în primul rând «de a reafirma în comuniune şi coresponsabilitate lumina vie a credinţei ortodoxe într-o lume aflată în criză spirituală de orientare şi ideal», după cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În consecinţă, Sfântul Sinod Panortodox reafirmă acest principiu al sinodalităţii, la care Ortodoxia ţine foarte mult”. Tot despre Sfântul şi Marele Sinod Panortodox a vorbit şi pr. conf. dr. Sorin Şelaru, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care a oferit o analiză dogmatică asupra punctelor ce urmează să fie dezbătute pe ordinea de zi din perioada 16-27 iunie a.c., la Creta.

Analize pe tema antropologiei ortodoxe
Cea de a doua parte a întâlnirii a fost dedicată „Antropologiei ortodoxe din perspectivă eclesială. Provocările postmodernităţii”. În acest sens, IPS Părinte Mitropolit a prezentat referatul cu tema „Biserica Mântuitorului Iisus Hristos în drum spre unitatea credinţei şi părtăşirea Duhului Sfânt”. Au urmat la cuvânt Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Buchiu, care a vorbit despre „Paradigma trinitară a familiei și provocările postmoderniste” şi Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, cu referatul „Elemente definitorii ale antropologiei ortodoxe în gândirea lui Vladimir Lossky și relevanța acestora pentru omul contemporan”. În cea de a treia sesiune de comunicări au vorbit: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Popescu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia”, Universitatea din Piteşti, Antropologia creștină maximiană versus antropologia postmodernă, Pr. prof. univ. dr. Adrian Niculcea, Facultatea de Teologie, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, „Dialogul teologic cu protestanții și antropologia ortodoxă”, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, „Spre o nouă abordare a antropologiei în dogmatica ortodoxă actuală”, Pr. conf. univ. dr. Ion Stoica, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, „Persoana umană și statutul ei ontologic” şi Pr. conf. univ. dr. Nicolae Moşoiu, Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, „Considerații despre compatibilitatea dintre teoria evoluției și antropologia creștină”.

Prima zi a întâlnirii a fost marcată de o vizită la Muzeul Monetăriei Naţionale, din vecinătatea Mănăstirii Tismana. Locaţia este pregătită pentru inaugurare, evenimentul urmând să aibă loc, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Irineu, la finele acestei luni.

A doua zi de dezbateri
Miercuri, 11 mai, şirul prelegerilor colocviului a fost completat de următorii participanţi: protos. lect. univ. dr. Vasile Bîrzu, Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, „Teantropie vs transhumanism. Consideratii ale antropologiei ortodoxe privind revendicarile ultime ale transhumanismului”, ierom. asist. univ. dr. Nathanael Neacșu, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, „Existența comunitar-ipostatică a persoanei umane în Biserică. O analiză a modelului antropologic comunitarist și multicultural al lui Charles Taylor”, pr. conf. univ. dr. Gheorghe Zamfir, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova, „Impactul secularizării asupra relației dintre om și Dumnezeu”, pr. asist. univ. dr. Mihai Burlacu (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti), „Omul recent”. O reflecție antropologică asupra postmodernității, diac. lect. univ. dr. Ionel Ungureanu. Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova, „Căutarea primenirii de sine în cercetarea antropologică teologic㔺i Pr. Conf. Univ. Dr. Nicolae Răzvan Stan, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova, „Persoana umană și problematica actuală a drepturilor omului”.

Arhid. Ioniţă Apostolache
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

13 Mai 2016

Vizualizari: 114

Voteaza:

A VI-a editie a Colocviului National de Teologie Dogmatica Ortodoxa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE