Adancata, locul care l-a inspirat pe Macedonski

Așezată la 20 de km de municipiul Craiova, pe ruta Melinești, Parohia Adâncata face parte din Protopopiatul Craiova Nord. Comunitatea, atestată prima oară la 28 iulie 1577, se bucură de o istorie bogată, binecuvântată de Dumnezeu cu credință dreaptă, jertfelnicie și dăruire permanentă.

Nu departe de Cetatea Băniei, pe drumul care duce spre localitățile Goiești-Melinești, se găsește Parohia ortodoxă Adâncata. Loc cu adânci rădăcini istorice, satul dă mărturie astăzi despre vremurile de demult, fapte vrednice de amintire și oameni de seamă, care au sporit credința cea dreaptă a Sfintei noastre Biserici. De jur împrejur, parohia se învecinează cu satele: Pometeşti, Popeasa, Ţandăra, Pioreşti, Mălăieşti, Muiereni, Vladimir, Goieşti, Mogoşeşti, Fântâni și Sălcii. Prima atestare documentare se menține din anul 1577, mai precis la 28 iunie, într-un hrisov dat de marele ban al Craiove. Mai târziu, pe la 1821, într-unul din satele învecinate a poposit Tudor Vladimirescu cu oastea sa (1821). De atunci așezarea s-a numit Vladimir. Actualmente, parohia se compune din satele: Pometeşti, Popeasa, Ţandara, Adîncata, Pioreşti. Slujirea liturgică este desrvită de două locașuri de închinare: biserica parohială din satul Adîncata şi biserica filie din Pometeşti.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”
Principalul locaș de închinare din parohia doljeană este închinat „Sfântului Ierarh Nicolae”. Biserica a fost ridicată în anul 1806 de moșierul Nicolae Fănăuţa. Arhitectura este în formă de corabie, ridicată din zid, din cărămidă şi bârne. A fost restaurată în 1903, când i s-a mai adăugat o turlă şi bolţi executate pe rotund. A rămas însă nepictată. Lucrările de pictură au început abia în anul 2000, fiind realizate de Ioan Catrina. Slujba de sfințire a fost săvârșită pe 21 noiembrie 2000, în timpul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, pe atunci Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. Din patrimoniul parohiei fac parte obiectele de cult vechi, între acestea numărându-se un antimis din anul 1874 şi o cruce cu postament din anul 1926.

„Iată Pomeneștii, iată Adâncata …”
Activitățile parohiei au în principal un bine conturat profil catehetic. Slujitorii sfântului Altar s-au îngrijit în mod deosebit de educarea religioasă a tinerilor elevi, fie prin participarea directă ca dascăli, la catedră, fie de la amvon, prin predică și cateheză. Dat fiind faptul că biserica devenise neîncăpătoare, în perioada 1950-1960, credincioșii au făcut rost de cărămidă pentru a construi o un nou locaș de cult. Cu toate acestea, cărămida a fost confiscată şi s-a zidit un cămin cultural, lângă Şcoala cu clasele I-VIII Ţandăra. Astăzi această locație se află în ruină. Emblematic din punct de vedere cultural pentru parohie a rămas personalitatea lui Alexandru Macedonski, care a trăit în această zonă. Într-una dintre poeziile sale se menționează numele acestor localități pe care l-a purtat totdeauna în inima sa: „Iată Pometeştii, iată Adâncata/, Scurtul pod de bârne este retrecut/ Reînviază mama, îmi zâmbeşte tata/ … Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut”.

Arhid. Ioniță Apostolache

Sursa:mitropoliaolteniei.ro

02 Septembrie 2016

Vizualizari: 107

Voteaza:

Adancata, locul care l-a inspirat pe Macedonski 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Parohia Adancata

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE