Adunarea Episcopala a Ierarhilor Ortodocsi Canonici din America de Nord si Centrala

Dam slava lui Dumnezeu Cel Unul in Fiinta si Intreit in Persoane pentru ca ne-a adus impreuna la aceasta prima Adunare Episcopala din aceasta regiune, in New York, intre 26 si 28 mai 2010, ca urmare a hotararilor celei de a patra Conferinte Pre-sinodale Pan-ortodoxa care a avut loc la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, Elvetia, intre 6-12 iunie 2009, la invitatia Sanctitatii Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Adunati in bucuria Praznicului Rusaliilor, recunoastem cu nevrednicie si intru smerenie chemarea noastra de a servi ca unelte si ucenici ai Sfantului Duh, care "tine impreuna intreaga Biserica" (tropar la Vecernia Rusaliilor).

Ne exprimam respectul si recunostinta fata de Intaistatatorii si reprezentantii Bisericilor Ortodoxe Autocefale care s-au intalnit la Patriarhia Ecumenica intre 10-12 octombrie 2008 pentru a-si afirma "pozitia lor neclintita si obligatia de a pastra unitatea Bisericii Ortodoxe" (Reguli de functionare, Chambésy, articolul 5.1a) si au subliniat vointa si "dorinta de vindecare rapida a oricarei nereguli canonice care s-a ivit din circumstante istorice si necesitati pastorale" (Mesajul Primatilor 13.1-2)

Ne amintim de cei care au dorit aceasta unitate in aceasta parte de lume si s-au straduit sa depaseasca neregulile canonice rezultate din diverse motive, printre care si suprapunerea geografica a jurisdictiilor.

Pentru ca, asa cum Domnul nostru Iisus Hristos in Sfanta Euharistie "se sfarma si nu se desparte" (Sf. Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur), asa si Trupul Sau cuprinde multi membri, dar constituie o singura Biserica.

Suntem recunoscatori pentru darul unitatii doctrinale si liturgice pe care il avem deja si suntem incurajati de liderii nostri, conducatorii Bisericilor Ortodoxe din intreaga lume, care au propus "vindecarea rapida a oricarei nereguli canonice", lucru dupa care noi tanjim in aceasta regiune (Mesajul Primatilor 13.2 ). De asemenea, suntem recunoscatori pentru ca ei au pus bazele unui proces care sa duca la o solutie canonica.

Suntem recunoscatori Atotputernicului Dumnezeu pentru cresterea Ortodoxiei, pentru pastrarea traditiilor noastre, precum si pentru influenta comunitatilor noastre in aceasta regiune. Aceasta reprezinta intr-adevar o minune si o taina.

Pe parcursul intalnirii noastre, in conformitate cu normele de functionare a Adunarilor episcopale promulgate de a patra Conferinta Pan-ortodoxa Pre-sinodala, am instituit:

1. Inregistrarea episcopilor canonici (articolul 6.1).

2. O comisie pentru a stabili statutul canonic al comunitatilor locale din regiune care nu au nici o legatura cu Preasfintele Biserici Autocefale (articolul 6.2).

3. Inregistrarea clerului canonic (articolul 6.3).

4. Comitete care sa continue lucrarile Adunarii, incluzand printre altele problemele liturgice, pastorale, financiare, educationale, ecumenice si juridice (articolele 11 si 12).

5. O comisie pentru a planifica organizarea ortodocsilor din zona pe o baza canonica (articolul 5.1).

In plus fata de cele mentionate, am convenit ca o baza de date a tuturor comunitatilor canonice din regiunea noastra sa fie creata si pastrata de catre Adunare.

Ca si Adunare Episcopala ne consideram succesorii Conferintei Permanente a Episcopilor Ortodocsi Canonici din America (SCOBA), primind toate agentiile ei, comisiile de dialog si celelalte slujiri.

In plus, la cererea oficiala a ierarhilor care au jurisdictie in Canada, Adunarea va prezenta Patriarhului Ecumenic, in conformitate cu regulile de functionare (articolul 13), o cerere de impartire a regiunii Americii de Nord si Centrale in doua regiuni distincte (Statele Unite si Canada). De asemenea, la cererea ierarhilor cu jurisdictie in Mexic si America Centrala, Adunarea va solicita ca aceste regiuni sa fie incluse in Adunarea Americii de Sud.

In calitatea noastra de ierarhi ortodocsi in aceasta binecuvantata parte a lumii, ne exprimam hotararea de a adera si adopta reglementarile propuse de Conferintele pan-ortodoxe si aprobate de catre Bisericile Ortodoxe Autocefale si a face tot ce ne sta in putinta, prin harul lui Dumnezeu, pentru a propune actiuni care vor facilita randuiala canonica in regiunea noastra.

Marturisim atasamentul nostru la credinta ortodoxa apostolica si angajamentul de a promova "o actiune comuna pentru a raspunde nevoilor pastorale ale crestinilor ortodocsi care traiesc in regiunea noastra" (Chambesy, Decizia 2c). Facem apel la clerul si credinciosii nostri sa ni se alature in aceste eforturi "de a proteja si contribui la unitatea Bisericii Ortodoxe din regiune, in indatoririle ei teologice, ecleziologice, canonice, spirituale, filantropice, educationale si misionare" (articolul 5.1) in asteptarea Sfantului si Marelui Sinod.

Adunarea Episcopala s-a incheiat cu slujirea Sfintei Liturghii vineri 28 mai 2010 la Catedrala Greaca "Sfanta Treime” din New York. In timpul Sf. Liturghii s-au rostit rugaciuni pentru odihna celor 11 victime ale dezastrului ecologic actual din Golful Mexic, pentru alinarea familiilor lor, pentru toti cei afectati de aceasta catastrofa, precum si pentru toate persoanele care traiesc in conditii de razboi, de persecutie, violenta si opresiune.

Dintre cei 66 de ierarhi ai regiunii, urmatorii 55 au fost prezenti la aceasta Adunare:

IPS Arhiepiscop Demetrios, presedinte
IPS Mitropolit Philip, vicepresedinte
IPS Arhiepiscop Justinian, vicepresedinte
PS Episcop Basil, Secretar
IPS Arhiepiscop Antony, Trezorier
IPS Mitropolit Iakovos
IPS Mitropolit Constantine
IPS Mitropolit Athenagoras
IPS Mitropolit Methodios
IPS Mitropolit Isaiah
IPS Mitropolit Nicholas
IPS Mitropolit Alexios
IPS Mitropolit Nikitas
IPS Mitropolit Nicholas
IPS Mitropolit Gerasimos
IPS Mitropolit Evangelos
IPS Mitropolit Paisios
IPS Arhiepiscop Yurij
PS Episcop Christopher
PS Episcop Vikentios
PS Episcop Savas
PS Episcop Andonios
PS Episcop Ilia
PS Episcop Hilarion
PS Episcop Andriy
PS Episcop Demetrios
PS Episcop Daniel
PS Episcop Antoun
PS Episcop Joseph
PS Episcop Thomas
PS Episcop Mark
PS Episcop Alexander
IPS Mitropolit Hilarion
PS Episcop Iov
PS Episcop Gabriel
PS Episcop Peter
PS Episcop Theodosios
PS Episcop George
PS Episcop Ieronim
IPS Mitropolit Christopher
PS Episcop Maxim
IPS Arhiepiscop Nicolae
PS Episcop Ioan Casian
IPS Mitropolit Joseph
IPS Mitropolit Jona
IPS Arhiepiscop Nathaniel
IPS Arhiepiscop Seraphim
PS Episcop Nikon
PS Episcop Tikhon
PS Episcop Benjamin
PS Episcop Melchisedek
PS Episcop Irineu
PS Episcop Irinee
PS Episcop Michael

Sursa: romarch.org

.

31 Mai 2010

Vizualizari: 345

Voteaza:

Adunarea Episcopala a Ierarhilor Ortodocsi Canonici din America de Nord si Centrala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE