Dupa actul abdicarii petrecut in noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, pe la orele 4 dimineata Cuza a luat drumul exilului. Mai intai a facut un mic popas in ziua de 13 februarie 1866 la Cotroceni. Aici i se pregatisera doua camere si i s-a permis sa-si primeasca familia. Noile autoritati se grabeau sa-l expedieze cat mai repede din tara pentru a nu da timp partizanilor sai sa reactioneze. Alexandru Ioan Cuza a plecat impreuna cu Elena, sotia sa si cei doi copii adoptati Dimitrie si Alexandru (pe care fostul domnitor ii avea de la Maria Obrenovici).

In trecerea prin Brasov a tras la hanul „La cerbul de aur”. De aici a pornit spre Viena trecand prin Fagaras, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Lugoj. Aici, la Lugoj a fost intampinat de o delegatie de romani: Andrei Mocioni, Vichentie Babes (tatal savantului nostru microbiolog Victor Babes) si Nicolae Corneanu, care-l imbratiseaza si ii ureaza „Traiasca Voda Cuza!” De la Lugoj se indreapta spre Timisoara, unde a fost primit de alte grupuri de patrioti romani. La sfarsitul lunii februarie 1866 se afla la Viena, unde a tras la Motelul „Erzherzog Carl”. Dupa putin timp face o calatorie de o saptamana (6-13 martie 1866) la Milano, dupa care revine la Viena. Plecarea spre Paris, unde intentiona sa ajunga, mai intarzie deoarece in acea perioada se desfasura aici Conferinta reprezentantilor puterilor garante in problema situatiei din Principate (26 februarie - 1 aprilie 1866). In aprilie 1866 Cuza a ajuns la Paris unde sub numele de Alexandru Adam a dus o existenta modesta. Aici el locuia in Avenue de L’Imparatrice. In iunie 1866 Cuza impreuna cu familia sa a plecat la Ems, renumita statiune balneara din Germania, unde a stat 40 de zile pentru tratament. In aceasta statiune mai facuse tratament si in vara anului 1855. In august 1866 s-au intors cu totii la Paris. Dupa cateva zile, Cuza si-a condus familia la Ostende, in Flandra, pentru a face bai de mare copiilor care si ei aveau o sanatate subreda. Tot in anul 1866 el s-a ocupat si de afaceri, arendand mosia de la Rusinoasa cu 5000 de galbeni pe an. Anul 1867 a debutat cu un dor sfasietor de tara si-i trimise o scrisoare principelui Carol I prin intermediul credinciosului sau Baligot de Beyne. Doreste sa se intoarca in tara ca un simplu cetatean pasnic. Dar, Carol I nu l-a primit. Cuza i-a solicitat apoi sprijin imparatului Naloleon al III-lea de a interveni la autoritatile romane. A fost insa tratat cu acelasi refuz categoric. Tot in anul 1867 Cuza impreuna cu familia s-a stabilit al Ober-Dobling din apropierea Vienei. Aici a avut loc, la 24 aprilie 1868 intalnirea dintre Cuza si ambasadorul Frantei la Viena, ducele de Grammont. Cu acest prilej fostul domnitor si-a aratat patriotismul care insufletea toate actiunile sale. Intrebat de ambasador daca ar fi dispus sa-si reia tronul, Cuza i-a raspuns: „Cat despre mine, nu voiesc cu nici un pret sa reincep misiunea de altadata; dar daca asi vedea tara mea amenintata de o mare primejdie, daca un mare interes romanesc ar cere colaborarea mea, daca ar trebui sa platesc cu persoana mea in acea zi asi fi gata, orice s-ar putea intampla”. La putin timp dupa lovitura de la 11 februarie 1866 a inceput sa se manifeste un puternic reviriment in favoarea lui Cuza. Primul indiciu il constituie petitia colectiva a numerosi ofiteri ai armatei romane, in frunte cu generalii I. E. Florescu si S. Manu, prin care se cerea revenirea lui Alexandru Ioan Cuza in tara. In repetate randuri de ziua numelui in anii 1868 si 1869, precum si de Pasti in 1870 ii scrie mitropolitului Calinic Miclescu din Iasi, asigurandu-l de devotamentul si dragostea netarmurita ce-i pastreaza. De Anul Nou - 1 ianuarie 1870, Cuza a primit vizita unui grup de studenti romani in frunte cu Mihai Eminescu, care ii aduceau omagiul lor. Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat de o mare apreciere si dragoste din partea taranilor. Aceste sentimente au fost evidentiate si cu prilejul alegerilor partiale ce au avut loc in ianuarie 1870 in judetul Mehedinti la Colegiul al IV-lea (al taranilor) unde Cuza, lipsa fiind, este ales deputat. Votul se repeta peste 3 luni, la 8 aprilie 1870 cu acelasi rezultat; ba mai mult, Cuza este ales in acelasi an si senator la Colegiul al II-lea din Turnu Severin. Acest intreit succes in alegeri al lui Cuza s-a datorat unui puternic curent in mijlocul poporului in favoarea lui. Dar Cuza nu a dat curs acestor manifestari repetate si a continuat sa ramana pe mai departe in strainatate. La 9 mai 1870 Cuza a vandut casa de la Ober-Dobling si la recomandarea medicului a plecat in Italia. Aici a cumparat o vila langa Poarta Romana din Florenta. De aici a plecat uneori in calatorii la Paris si Reichen (aprilie 1871). In iunie 1871 s-a dus din nou la tratament, de data asta in statiunea balneara Hale din Austria. Catre sfarsitul anului 1872 Cuza. Impreuna cu familia, parasesc Florenta si se stabilesc definitiv la Heidelberg. Acesta era un oras universitar pe malul Neckarului, cu destule castele si capele celebre, unde voia sa-si dea copiii la invatatura si sa se trateze si el la un specialist. Pe la sfarsitul lunii aprilie 1873 „ in apropiere de Heidelberg, trecand prin tunelul Mont-Cenis, Cuza, raci si se imbolnavi, ne spune Elena, sotia sa. Si cum era putin astmatic, pe data ce sosiram la hotel, vroii sa-i fac tratamentul pe care-l stiam eu, Ii aplicai servete ude cu apa rece pe piept si ceafa. Dupa putin timp Cuza muri”. Sfarsitul prematur al vietii sale se gaseste in excesul de tutun, de cafea neagra si in noptile pierdute la carti. El suferea de astma bronsial pentru care a facut tratament la renumitele statiuni balneare: Liman, Ems si Hale. La suferinta pulmonara s-au adaugat cele hepatice si ale inimii. Moartea a fost pricinuita de un anevrism al aortei, care, rupandu-se s-a produs o puternica hemoragie interna care i-a fost fatala. Alexandru Ioan Cuza a murit in ziua de 3 mai 1873 la ora unu si jumatate, noaptea la hotelul Europa din Heidelberg, la varsta de 53 de ani. Cu sprijinul agentului diplomatic roman la Berlin, T. Rosetti, cumnatul lui, corpul sau neinsufletit a fost imbalsamat la cimitirul din Heidelberg. Fostul domnitor, Mihail Sturza i-a asigurat pentru slujba religioasa un preot din Baden-Baden la 15 mai 1873 sicriul cu ramasitele pamantesti a sosit in tara. A fost inmormantat la Ruginoasa langa biserica, la 17 mai 1873.

Dr. Gh. Mamularu - Calimanesti

Sursa: Viata Valcii

.