Ample manifestari in Singeorz-Bai, la 1 an de la inaugurarea Centrului de tineret

Anul acesta, pe 7 iulie, se împlineşte un an de când a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, ocazie cu care oraşul-stațiune va fi în sărbătoare. În cinstea acestui an vor fi organizate joi, 7 iulie 2016, o serie de manifestări, la care va participa şi Înaltpreasfințitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.

Ziua de joi, 7 iulie va începe cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din stațiune, urmată apoi de la ora 10.00 de o slujbă de pomenire a părintelui Ioan Bunea, săvârşită de Înaltpreasfințitul Andrei şi preoții prezenți, după care, de la 10.30, în sala multifuncțională a Centrului de tineret va fi evocată personalitatea părintelui Ioan Bunea. Vor vorbi despre viața și activitatea părintelui Bunea ÎPS Andrei, Pr. Prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Pr. Protopop Ioan Dâmbu şi un tânăr teolog, Ionuț Chira, care pregăteşte o lucrare de doctorat pe acest subiect.

Seria de manifestări se va încheia cu un spectacol susținut de tineri din Sîngeorz-Băi dar şi de tinerii prezenți în acea perioadă în tabără.

Pr. Paul Gavriloaie, Director al Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi

Sursa: radiorenasterea.ro
 

06 Iulie 2016

Vizualizari: 136

Voteaza:

Ample manifestari in Singeorz-Bai, la 1 an de la inaugurarea Centrului de tineret 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE