Antena 1 continua campania de denigrare a Bisericii prin prezentari tendentioase

Referitor la ştirea difuzată în emisiunea de ştiri Observator a postului de televiziune Antena 1 din seara zilei de 27 octombrie 2015 sub titlul Un fost profesor de sport mutat de Biserică din casa lui într-o cămăruţă, la subsol, a murit, precizăm:

Domnul Marin Savu a locuit din anul 1970 în imobilul din strada Calea Şerban Vodă nr. 31, Bucureşti, aflat în proprietatea bisericii Sfântul Spiridon Nou, deşi în această clădire locuiesc familii ale clericilor care lucrează la Arhiepiscopia Bucureştilor şi persoane defavorizate. Antena 1 dezinformează atunci când menţionează că un presupus tată adoptiv al domnului Marin Savu i-ar fi lăsat moştenire apartamentul cu statut de locuinţă de serviciu în care a locuit până la pensionare. În toată această perioadă, deşi nu a fost un caz social, domnul Marin Savu a plătit o chirie modică pe care obişnuia să o achite anticipat pe mai multe luni.

Întrucât clădirea din strada Şerban Vodă nr. 31 se afla într-o avansată stare de degradare şi punea în pericol vieţile locatarilor, biserica Sfântul Spiridon Nou a început în urmă cu şapte ani ample lucrări de restaurare şi consolidare. Lucrările sunt executate fără evacuarea locatarilor, situaţie în care atunci când şantierul avansează, locatarii de pe un întreg etaj sunt mutaţi în cele opt garsoniere de la demisolul imobilului renovate integral şi care oferă condiţii decente de locuit. În aceste garsoniere au locuit inclusiv familii de clerici cu copii în perioada în care locuinţele de serviciu ale acestora au fost consolidate şi renovate.

Domnul Marin Savu a fost mulţumit de propunerea bisericii Sfântul Spiridon Nou ca în perioada octombrie 2015 – martie 2016 să locuiască provizoriu într-una din garsoniere, urmând ca la finalizarea lucrărilor să revină în apartament. De asemenea, domnul Marin Savu a acceptat ca în acel moment să fie încheiat un nou contract de închiriere.
Biroul de presă al Patriarhiei Române a oferit toate aceste informaţii jurnaliştilor Antenei 1 (Iuliana Gătej şi Daniel Călin) în după-amiaza zilei de 27 octombrie 2015. De asemenea, a pus la dispoziţie documentul încheiat între biserica Sfântul Spiridon Nou şi domnul Marin Savu în legătură cu mutarea sa provizorie până la consolidarea şi restaurarea apartamentului.

Şi de această dată, cu uneltirea rudelor domnului Marin Savu, postul de televiziune Antena 1 a ales să denigreze Biserica prin aceeaşi tehnică de prezentare trunchiată a adevărului, cu scopul distorsionării realităţii. Mesajul transmis opiniei publice a fost acela că domnul Marin Savu ar fi murit din cauza slujitorilor bisericii Sfântul Spiridon Nou, ceea ce reprezintă o dezinformare flagrantă.

Ţinem să facem aceste precizări în contextul în care reprezentanţi la vârf ai trustului de presă Intact transmit Patriarhiei Românemesaje de apreciere şi susţinere a misiunii şi activităţilor social-educaţionale ale Bisericii Ortodoxe Române în societate, dar care sunt contrazişi de politica editorială a postului de televiziune Antena 1.

Ca atare, ne rezervăm dreptul de a sancţiona public toate derapajele de la deontologia profesională a jurnaliştilor de la departamentul de ştiri al postului de televiziune Antena 1.

Biroul de presă al Patriarhiei Române
 

29 Octombrie 2015

Vizualizari: 127

Voteaza:

Antena 1 continua campania de denigrare a Bisericii prin prezentari tendentioase 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

denigrarea bisericii

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE