Apel pentru revenirea celor doi copii romani din Londra la familia lor naturala

Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia de români Florin Barbu şi Claudia Racolta, stabilită la Londra, ai cărei copii, Diana (8 ani) şi Andy (5 ani), au fost încredinţaţi prin decizia instanţei unui cuplu britanic homosexual.

Biserica susţine constant familia tradițională ca fiind cadrul natural pentru nașterea, creșterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor morale fundamentale. Ca urmare, considerăm că familia de români trebuie susținută pentru a fi respectat dreptul celor doi copii minori de a fi împreună cu părinţii lor naturali.

În acest sens, soluţia de protecţie aleasă de autorităţile britanice contravine Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin legea 18/1990. Astfel, potrivit articolului 20, alin. 3: “În alegerea uneia dintre aceste soluţii (de protecţie – n.n.) este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică”.

Patriarhia Română face un apel către Statul român de a solicita autorităţilor britanice reanalizarea cazului şi identificarea unei soluţii care să ţină cont de dreptul fundamental al celor doi copii minori de a fi crescuţi şi educaţi în familia lor naturală.

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

04 Iulie 2016

Vizualizari: 72

Voteaza:

Apel pentru revenirea celor doi copii romani din Londra la familia lor naturala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE