Asociatia Vasiliada a sarbatorit 10 ani de la infiintare

Asociatia Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a sarbatorit miercuri, 30 martie, 10 ani de la infiintare. Cu acest prilej, in cadrul Adunarii Generale, a fost prezentat bilantul activitatilor pe anul 2010.

Evenimentul a avut loc cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, in sala de festivitati a Centrului Eparhial din Craiova. Dupa strigarea apelului nominal, parintele Adrian Stanulica, director executiv in cadrul Asociatiei Vasiliada, a transmis mesajul de binecuvantare al IPS Parinte Irineu. A urmat citirea ordinii de zi cu principalele puncte de discutie: prezentarea si aprobarea raportului narativ pentru anul 2010, prezentarea si aprobarea raportului financiar pentru anul 2010, prezentarea si aprobarea raportului cenzorului, prezentarea si aprobarea obiectivelor asociatiei pentru anul 2011 si prezentarea bugetului previzionat pentru anul 2011.

„Milostenia pe care o facem nu poate fi cantarita in fapte”

In cuvantul de binecuvantare, consemnat in raportul anual pe 2010, cu ocazia implinirii a 10 ani de asistenta sociala in Arhiepiscopia Craiovei, IPS Parinte Irineu a notat: „In etosul Bisericii Ortodoxe si in alcatuirea noastra ca fapturi zidite dupa chipul lui Dumnezeu, bogatia materiala nu poate avea decat o singura intrebuintare: aceea de a ajuta pe cei saraci. Aceasta convingere este esentiala si definitorie in toate demersurile sociale pe care le intreprindem an de an, prin proiectele sociale implementate la nivelul intregii Arhiepiscopii. Deci milostenia pe care o facem, nu poate fi cantarita niciodata in fapte. Ea izvoraste dintr-o dorinta permanenta de a-L descoperi pe Mantuitorul Hristos in cel sarac, in cel bolnav, in cel orfan sau in cel intemnitat. De aceea, cuvintele Sfantului Vasile cel Mare, parintele asistentei sociale, ne sunt pilduitoare in acest sens: «Tu esti sarac! Un altul este mai sarac decat tine. Tu ai paine pentru zece zile, el nu are decat pentru o zi. Fa parte in chip darnic din prisosul tau celui ce nu are nimic. Nu sacrifica salvarea tuturor interesului tau personal»”( Sfantul Vasile cel Mare, Omilii si cuvantari, Omilia a VIII-a, Rostita in timp de foamete si seceta, traducere din limba greaca veche si note de pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2004, p.130).

Asociatia Vasiliada este o organizatie cu caracter crestin si social, nonguvernamental, democratic, nonprofit si apolitic, infiintata sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei. Principala directie a activitatilor desfasurate vizeaza ajutorarea persoanelor, grupurilor sociale si comunitatilor aflate in dificultate. Presedintele de onoare al Asociatiei Vasiliada este Inalt Preasfintitul Parinte Irineu.

Diac. Ionita Apostolache

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

 

31 Martie 2011

Vizualizari: 308

Voteaza:

Asociatia Vasiliada a sarbatorit 10 ani de la infiintare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE