Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini - AZEC


Buna ziua tuturor,

 

Noi, Razvan Bucuroiu ("Lumea Credintei"), Mihaela Voicu (Ed. "Sophia" / "Supergraph") si Razvan Codrescu (Ed. "Christiana") am preluat initiativa de a crea "Asociatia ziaristilor, publicistilor si editorilor crestini" (AZEC).

 

Aceasta idee s-a vehiculat in mediile presei religioase, in intalnirile laicatului, in luarile de pozitie - individuale sau de grup - pe durata a 17 ani. Din pacate, initiativa nu s-a materializat din "n" motive.

 

Acum, cand Biserica Ortodoxa intra intr-o noua etapa a existentei sale si cand Romania este pe cale de a se integra in structurile politico-economice ale Uniunii Europene, consideram ca o asociatie care sa reprezinte interesele profesionale ale breslei jurnalistilor si editorilor crestini este mai mult decat necesara.

 

Scopul unei astfel de asociatii nu este unul patrimonial sau lucrativ. Unicul scop este acela de a crea constiinta apartenentei la o categorie profesionala bine precizata, cu un statul corect definit - atat in mediile clericale, in cadrul canalelor media pe care le reprezentam, cat si in sanul opiniei publice din Romania. De aici decurg drepturi si obligatii - toate vizand aspectele morale ale activitatii noastre si ale deontologiei profesionale. Totodata, Asociatia va avea legaturi cu asociatii similare din Europa si din intreaga lume, considerand ca orice expertiza in plus este binevenita.

 

Pentru membrii Asociatiei va exista, cu timpul, asistenta juridica gratuita, in cazul proceselor (spete profesionale) pe care le au cu diferite persoane sau institutii. De asemenea, va exista un newsletter periodic privind demersurilor sau luarilor de pozitie ale AZEC in diferite situatii. Tot periodic vor fi organizate intalniri de informare reciproca intre membri si de stabilire de strategie pe termen scurt si mediu. Board-ul AZEC va fi comunicat in cel mai scurt timp cu putinta.

 

Acestea sunt principalele obiective ale Asociatiei. Mai multe amanunte si stabilirea primei intalniri, dupa inscrierea d-voastra (fax 021.211.16.62) sau pe aceasta adresa de e-mail. Inscrierea este un act simplu, cu date personale, semnatura si numele organismului media la care lucrati.

 

Pentru detalii suplimentare puteti suna sau trimite mesaje la 0722.62.82.55 - Razvan Bucuroiu.

Multumim si succes tuturor!

 

Razvan Bucuroiu

Mihaela Voicu

Razvan Codrescu

 

COMUNICAT "LASATI BISERICA SA-SI ALEAGA PASTORUL !"

 

Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC) isi manifesta public ingrijorarea fata de repetatele incercari ale unor politicieni sau lideri de opinie de a influenta, prin mass-media sau pe alte cai, alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, urmarind numai interesele unor partide sau grupuri de influenta, adeseori in totala ignorare a traditiei si realitatilor bisericesti.

 

Consideram ca este in afara adevaratei religiozitati si lipsit de moralitate ca anumite persoane si cercuri informale sa incerce sa-si faca popularitate "credibila" pe seama singurei Institutii nationale care i-a insotit pe romani in toata istoria lor si care, si din cauza neimplicarii moralei in politica, ramane, conform tuturor sondajelor de dupa 1989, Institutia cu cel mai mare credit public din Romania.

 

AZEC cere intregii clase politice, ca si factorilor de influenta publica neavizati in treburile bisericesti, sa pastreze decenta si sa renunte la incercarile de influentare a votului Colegiului Electoral Bisericesc care pe 12 septembrie il va alege pe cel de-al saselea Patriarh al Romaniei.

 

Lasati forurilor consacrate ale Bisericii, care este si trebuie sa ramana mai presus de conjuncturile politice si de interesele lumesti, sansa si raspunderea de a alege pe viitorul parinte spiritual al majoritatii romanilor de pretutindeni.

 

Singurul agent electoral "admis" in acest eveniment major este Duhul Sfant. Si daca asa marturisim, ca dreptcredinciosi crestini, sa ne si comportam ca atare, evitand sa cadem in pacatul de a face din Dumnezeu si din Biserica Lui o anexa a capriciilor si intereselor noastre trecatoare. 

.

10 Septembrie 2007

Vizualizari: 2614

Voteaza:

Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini - AZEC 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE