Binecuvantare arhiereasca la inceput de post

Credincioșii din localitatea clujeană Baciu au primit binecuvântare arhierească la început de post. În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Baciu II, aflată sub ocrotirea „Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

Îndemn la iertare și pocăință
Pornind de la evanghelia ce s-a citit astăzi, Mitropolitul Clujului a vorbit în cuvântul de învățătură despre iertare și pocăință, explicându-le credincioșilor și cum ar trebui să postească, renunțând la răutate și la alte patimi și înlocuindu-le cu virtuți și fapte bune.



La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ionuț Pripon i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru părinteasca purtare de grijă și i-a oferit în dar o icoană a Sfântului Paisie Aghioritul, canonizat anul acesta de Patriarhia ecumenică. Protopopul de Cluj I, Pr. Ioan Jeler a lansat un apel părinților să își înscrie copiii la ora de religie, spunându-le cât de importantă este în formarea și educarea celor mici, care sunt de fapt viitorul societății.

Recunoștință adusă celor ce se implică în activitatea Bisericii
Înainte de Sfânta Liturghie a avut loc sfințirea clopotelor bisericii, moment la care a participat întreaga comunitate, dar și cei care au sprijinit lucrările de construcție realizate la locașul de cult în ultimii ani. Pentru contribuția adusă la ridicarea bisericii și la achiziționarea noilor clopote, primarul comunei Baciu, Ioan Florin Mureșan a primit din partea Înaltpreasfințitului Andrei, Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Parohia ortodoxă „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea clujeană Baciu a fost înființată în urmă cu 4 ani. Tot atunci s-au demarat și lucrările de construcție a bisericii. În prezent locașul de cult este gata, se slujește în el, dar mai trebuie pictat, după cum ne-a spus părintele paroh Ionuț Pripon.

Autor: Andreea Pâgleşan
Sursa: radiorenasterea.ro

.

24 Februarie 2015

Vizualizari: 168

Voteaza:

Binecuvantare arhiereasca la inceput de post 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE