Binecuvantare arhiereasca pentru credinciosii prezenti la Manastirea Strambu-Gaiseni din judetul Giurgiu

Pe 25 septembrie, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XVIII-a după Rusalii, prilej cu care la Mănăstirea Găiseni, judeţul Giurgiu, a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul nostru a vorbit despre pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, în care a fost prezentată pescuirea minunată.

Evanghelia de astăzi prezintă pe Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, ca fiind chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: "Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El" (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: "Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!" (Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli, pentru că toţi cei 12 Apostoli au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, Care adună oamenii pentru Împărăţia cerurilor, a arătat Preasfinţia Sa.

Totodată, Întâistătătorul eparhiei noastre a vorbit despre importanţa deosebită pe care a avut-o Sfântul Neagoe Basarab, ocrotitorul şi ctitorul secularei Mănăstiri Strâmbu-Găiseni, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte mâine, 26 septembrie. Sfântul Neagoe Basarab, a spus Preasfinţia Sa, a marcat prin domnia sa în Ţara Românească o epocă de înflorire culturală şi artistică al cărei ecou s-a făcut simţit în tot secolul al XVI-lea. Pentru toate acestea, a subliniat Preasfinţia Sa, Sfântul Neagoe Basarab a fost şi este, până astăzi, viu în conştiinţa posterităţii care l-a aşezat şi păstrat, cu recunoştinţă, în galeria marilor personalităţi ale istoriei neamului românesc şi ale Ortodoxiei.

La final, Preasfinţitului Părinte Episcop Ambrozie a oferit maicii Cecilia Moldoveanu, stareţa Mănăstirii, mai multe volume de cărţi, apărute la editura eparhială.

Credincioşilor prezenţi le-au fost oferite iconiţe cu chipul Sfântului Neagoe Basarab şi ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă".

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

26 Septembrie 2016

Vizualizari: 100

Voteaza:

Binecuvantare arhiereasca pentru credinciosii prezenti la Manastirea Strambu-Gaiseni din judetul Giurgiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE