Binecuvantare arhiereasca in Protopopiatul Campulung Moldovenesc

Biserica din localitatea suceveana Glodu a fost sfintita duminica, 18 mai 2014, de Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Pimen. Lacasul de inchinaciune, ocrotit de Sfanta Parascheva, a fost supus unor lucrari de refacere si innoire. In cadrul slujbei au fost acordate distinctii de vrednicie persoanelor implicate in refacerea bisericii.

Inaltpreasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit in Duminica a 5-a dupa Pasti Sfanta Liturghie in filia Glodu a Parohiei Paltinis - Panaci, Protopopiatul Campulung Moldovenesc. La orele diminetii, Inaltpreasfintia Sa a fost intampinat de enoriasii parohiei cu paine si sare, in glasurile preotilor care au cantat „Pre stapanul“. In continuare, a urmat resfintirea Bisericii „Sfanta Parascheva“ din localitatea Glodu, care a fost supusa in ultimii ani unor ample lucrari de refacere si amenajare. Tarnosirea lacasului de inchinaciune a fost urmata de oficierea Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat in curtea sfantului lacas. Raspunsurile la strana au fost oferite de corul barbatesc din Moldovita. Arhipastorul Eparhiei Sucevei si Radautilor a rostit spre finalul slujbei un cuvant de invatatura in care a vorbit despre semnificatiile Evangheliei citite in cadrul Sfintei Liturghii. Persoanele care au sprijinit lucrarile de constructie ale sfantului lacas din Glodu au primit distinctii de vrednicie. Parintele paroh Alexandru-Petru Balabasciuc si-a exprimat bucuria pentru faptul ca IPS Pimen a fost prezent in mijlocul credinciosilor din filia Glodu, aflata la granita dintre judetele Suceava si Harghita. „Comunitatea noastra s-a bucurat astazi (n.r. duminica) de slujba de sfintire pe care a asteptat-o multi ani. Biserica dateaza din anul 1908. Cu ajutorul Sfantului Nicolae, primul ocrotitor al sfantului lacas, si al Sfintei Parascheva s-au intreprins lucrari de zidire“, a spus parintele paroh Alexandru-Petru Balabasciuc, care a primit rangul de iconom stavrofor. Biserica „Sfanta Parascheva“ a fost ridicata acum 120 de ani din lemn, fiind conceputa in stil moldovenesc. De-a lungul timpului, a suferit mai multe lucrari de reparatii si renovari, cauzate de vechimea constructiei. In ultimii ani, s-a refacut sfanta masa, fatada exterioara, catapeteasma, dusumeaua si s-au achizitionat obiecte de cult necesare desfasurarii sfintelor slujbe.

Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro

.

20 Mai 2014

Vizualizari: 112

Voteaza:

Binecuvantare arhiereasca in Protopopiatul Campulung Moldovenesc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE