Binecuvantari arhieresti si rugaciuni de multumire pentru credinciosii craioveni

Praznicul Sfântului Mare Mucenic Mina a adunat câteva sute de credincioşi la biserica ce-i poartă hramul din Cetatea Băniei. În aceiaşi zi şi-a serbat ocrotitorul şi Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul Mina” din Craiova.



Darurile şi binecuvântarea Sfântului Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiţi, au fost împreunate şi anul acesta cu rugăciunea şi mulţumirea euharistică de credincioşii craioveni prezenţi la sărbătoarea sfântului, în biserica monument-istoric, de lângă Spitalul „Filantropia”. Cu acest prilej, în mijlocul parohienilor, păstoriţi de preotul Ştefan Nardin, a poposit Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Dacă ne rugăm devenim mai bogaţi sufleteşte”

La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit a pus la inima credincioşilor prezenţi cuvânt de învăţătură despre viaţa plină de har şi fapte bune a sfântului mucenic. „Cunoscut din primele veacuri creştine în Sfânta noastră Biserică, Sfântul Mina nu a încetat să fie sprijinitorul celor necăjiţi, apărătorul celor asupriţi şi înşelaţi de alţii. El este grabnic ajutător fiecăruia după osteneala şi nevoinţa sa. Privind la viaţa sa pbinecuvântată, constatăm că lumea de atunci, care abia primise învăţătura creştină, nu se deşteptase încă din viaţa idolatră. Sfântul Mina se numără printre puţinii oameni care îl cunoscuseră cu adevărat pe Mântuitorul Hristos. Avea prieteni, rude şi familie, nefiind despărţit de viaţa socială, însă mai mult decât toate acestea, Îl purta pe Mântuitorul Hristos în sufletul său. Se ruga lui ziua şi noaptea ştiind că Dumnezeu este înlăuntrul său. De aceea, atunci când Îi cerem ajutorul, deşi avem mintea la ceruri, totuşi gândul se dirijează spre inimă unde este centrul Împăratului Slavei, a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul ne învaţă în acest sens că «Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui … Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el» (In. 14, 21, 23). Aşadar, suntem lăcaşe ale Preasfintei Treimi, după cum spune Sfântul Apostol Pavel «voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte» (I Cor. 12, 27) în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu care strigă Avva Părinte! Cuvintele prin care ne adresăm lui Dumnezeu sunt alcătuite însă de Părinţii Bisericii noastre, care inspiraţi fiind de puterea Duhului Sfânt, le-au întocmit ca pe nişte izvoare duhovniceşti din care sorbim neîncetat putere şi har dumnezeiesc. Aşa se face că Sfântul Mina, dobândind putere de la Dumnezeu şi, retrăgându-se din oaste, merge într-un loc pustiu şi se roagă acolo ca să primească şi mai multă binecuvântare şi dăruire de la Dânsul. El ne arată astfel că, cu cât omul stă mai mult de vorbă cu Dumnezeu, cu atât se îmbogăţeşte mai mult duhovniceşte. Prin urmare, dacă ne rugăm devenim mai bogaţi sufleteşte, dacă venim la Biserică mai des ne facem şi mai apropiaţi de Dumnezeu şi cel rău ne ne poate niciodată stăpâni şi birui”, a conchis Mitropolitul Olteniei.

Biserica „Sfântul Mina” a fost ridicată în anul 1731 de către „jupân Pătru Boje, feciorul lui jupân Tudor Boje şi jupân Bălaş Căpitan, fiul lui Dumitru de la Ţaringrad”, după cum se specifică în pisania scrisă cu litere chirilice şi aşezată deasupra uşii de la intrare. De-a lungul timpului, sfântul locaş a suferit mai multe restaurări şi modificări, forma actuală datând din anul 1940, când lucrările de resaturare au urmărit readucerea bisericii la starea sa iniţială. Biserica deţine părticele din moaştele Sfântului Mina care au fost scoase şi aşezate într-un loc special amenajat spre cinstire şi închinare încă de sâmbătă, 8 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, unde vor rămâne până miercuri, 12 noiembrie.

Şcoala „Sfântul Mina” din Craiova si-a serbat ocrotitorul

În aceiaşi zi, elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Craiova au organizat un eveniment festiv în cinstea sfântului ocrotitor. Astfel, prin iniţiativa preotului Lucian Dodenciu, profesor de Religie la ceastă şcoală, cadrele didactice şi elevii s-au adunat în sala de festivităţi a şcolii, unde au luat parte la slujba de Te Deum şi la un recital de muzică religioasă şi patriotică, susţinut de corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. „Este o nespusă bucurie pentru noi ca, an de an, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Mina, să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră. Şcoala noastră are un program aparte, având în grijă copii cu probleme psiho-motorii. Fiecare rugăciune pe care o facem către sfântul ocrotitor este un câştig pentru ei şi pentru noi toţi. De aceea, întoriţi de rugăciunile sale mergem mai departe pe calea mântuirii, a cunoaşterii şi a dragostei creştine”, a mărturisit pr. prof. Lucian Dodenciu.

Şcoala Gimnazială Specială „Sfântul Mina” din Craiova se numără printre puţinele instituţii de învăţământ din Oltenia care se are în grijă copii cu deficienţe psoho-motorii. Locaţia este aşezată în apropierea Bisericii „Sfântul Mina” din Craiova, de unde şi-a luat şi numele.

Diac. Ioniţă Apostolache
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

13 Noiembrie 2014

Vizualizari: 189

Voteaza:

Binecuvantari arhieresti si rugaciuni de multumire pentru credinciosii craioveni 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE