Biserica din Armeni a fost sfintita

Biserica din Parohia Armeni, judetul Sibiu, a fost sfintita duminica, 11 februarie, de Inalt Preasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului. Credinciosii parohiei arondate Protopopiatului Saliste au participat in numar mare la evenimentul istoric al comunitatii, prin care lacasul de cult de aici, inchinat Sfantului Nicolae, a fost tarnosit cu Sfantul Mir si stropit cu apa sfintita, iar ca al doilea hram s-a ales praznicul Adormirii Maicii Domnului. Altarul bisericii a fost rezidit, au fost asezate moaste in Sfanta Masa, iar la interior au fost reamenajat spatiul liturgic. Sfintirea a incununat lucrarile de renovare de la biserica din Armeni, efectuate in ultima vreme sub coordonarea preotului paroh Cosmin Drugan. Lacasul de cult a fost zidit la 1912, pe locul unei vechi bisericute din lemn adusa din Tilisca, judetul Sibiu. A fost renovat in 1973 si pictat in 1980, iar de-a lungul vremii a fost restaurata de mai multe ori. Din cauza alunecarilor de teren, turnul este inclinat, iar zidirea este vizibil afectata. Sfintirea de duminica a fost si o incurajare pentru comunitate, in vederea continuarii lucrarilor de consolidare.

La slujba de sfintire si la Sfanta Liturghie au participat presedintele Consiliului Judetean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul Ovidiu Sitterli si primarul comunei Loamnes, Maria Greavu, cea din urma primind la final un act de cinstire pentru contributia adusa la restaurarea bisericii din Armeni, alaturi de Adunarea si Consiliul parohiale si alti binefacatori. Raspunsurile liturgice au fost date de o parte a grupului psaltic “Sfantul Andrei Saguna” din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.

Darurile ce trebuie inmultite

In cuvantul de invatatura, IPS Laurentiu a explicat credinciosilor Evanghelia duminicala, a pildei talantilor. “Darurile pe care le-a facut stapanul din Evanghelie sunt darurile facute de Dumnezeu fiintelor create de El. Dumnezeu investeste in niste daruri, pe care le ofera fiecaruia dupa puterile lui. Din acest motiv, stapanul din Evanghelie nu a dat aceeasi suma la toti si a dorit sa vada cine castiga mai mult. Suntem incredintati ca fiecaruia Dumnezeu ne-a dat daruri dupa puterea lui si ca El asteapta ca aceste daruri sa fie inmultite. Oservam ca fiecare avem predilectiile si meseriile noastre, ca nu toti avem aceeasi capacitate de a gandi si de a lucra, dar Dumnezeu respecta aceasta varietate pentru a ne cuprinde pe toti in dragostea Sa nemarginita. Nu avem nici o scuza ca n-am primit de la Dumnezeu darurile necesare, daca nu le-am inmultit asa cum trebuie si in loc sa ne asemanam celor doi care au dublat darurile primite, ne asemanam cu al treilea. Ramanem datori cand nu am lucrat ceea ce am primit ca dar de la Dumnezeu”, a spus IPS Mitropolit Laurentiu.

Cuvintele de multumire ale preotului paroh, distins cu rangul de sachelar, au incheiat sarbatoarea de la Armeni.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

11 Februarie 2013

Vizualizari: 384

Voteaza:

Biserica din Armeni a fost sfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE