Biserica 'Cuvioasa Parascheva' din Suiesti, 60 de ani de la rectitorire

Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci a insemnat un prilej de deosebita bucurie duhovniceasca pentru credinciosii din Parohia Cermegesti, comuna Stanesti, judetul Valcea, deoarece, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului si Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi, au oficiat Sfanta Liturghie la biserica cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, din satul Suiesti, cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la rectitorire. La acest eveniment sarbatoresc a participat si Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, care i-a binecuvantat pe credinciosii prezenti, multumind lui Dumnezeu pentru aceasta deosebita zi.

Inaintea Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, impreuna cu Preasfintitul Emilian Lovisteanul, au sfintit o troita si o fantana ridicate in curtea bisericii, in memoria Patriarhului Justinian Marina, cel de-al treilea Patriarh al Romaniei.

Raspunsurile la strana au fost date de catre corul de maici al Manastirii Govora. Dupa Sfanta Liturghie a fost savarsita o slujba de pomenire a ctitorilor, binefacatorilor si ostenitorilor acestui sfant asezamant.



Incepand cu orele 12.00, pe platoul din fata bisericii, a avut loc o manifestare dedicata vrednicului de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Romaniei intre anii 1948-1977, Simpozionul intitulat „Patriarhul Justinian Marina si locurile natale - 60 de ani de la rectitorirea bisericii”. Evenimentul memorial marcheaza 110 ani de la nastere, 1901-2011, si 60 de ani de la rectitorirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” in localitatea Suiesti, judetul Valcea.

Manifestarea culturala dedicata aniversarii a 60 de ani de la rectitorirea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” de catre cel de-al treilea Patriarh al Romaniei, Justinian Marina, a fost organizata de Primaria Comunei Stanesti, Parohia Cermegesti, Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” Valcea, Societatea Culturala „Anton Pann” si Academia Olimpica Romana - filiala Ramnicu Valcea, sub patronajul Arhiepiscopei Ramnicului.

In deschiderea simpozionului, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, a rostit un cuvant dedicat vietii si activitatii pastorale si social-misionare a Patriarhului Justinian.

In cadrul intrunirii au mai tinut prelegeri despre personalitatea marelui patriarh: Inaltpreasfintitul Parinte Gherasim, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Academicianul Gheorghe Paun, scriitoarea Zenovia Zamfir, moderatorul intalnirii, istoricul George Rotaru, Pr. Prof. Ion Iliescu, parohul bisericii si alte personalitati ale vietii culturale valcene.
La final a fost prezentata lucrarea „Patriarhul Justinian Marina si locurile natale”, culegere de articole ingrijita de Zenovia Zamfir.

La acest important eveniment au luat parte și reprezentanti ai autoritatilor locale si centrale, preoti, profesori, oameni de cultura, istorici si numerosi credinciosi din parohie si din imprejurimi.

Sursa: arhiram.ro
 

.

19 Septembrie 2011

Vizualizari: 317

Voteaza:

Biserica 'Cuvioasa Parascheva' din Suiesti, 60 de ani de la rectitorire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE