Biserica de la Tamna – Mehedinti a fost resfintita

Pentru credinciosii parohiei mehedintene Tamna, ziua de 4 noiembrie a fost una festiva si de bucurie sfanta, biserica satului lor impodobindu-se si primind resfintirea.

Evenimentul sacramental s-a petrecut in Duminica a XXII-a dupa Rusalii prin prezenta, autoritatea canonica si harul ierarhului locului, exprimate in rugaciunile speciale ce au fost rostite cu acest prilej.

Preotii si credinciosii au cantat impreuna tropare si au inconjurat biserica, rugandu-se pentru trainicia sfantului lacas de inchinare.

Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei a batut in numele Imparatului Slavei la usile pecetluite ale bisericii, care din aceasta duminica vor fi mereu deschise pentru enoriasii parohiei "Sfantul Ierarh Nicolae".

Credinciosii s-au bucurat din plin de semnificatiile adanci ale unei asemenea slujbe urmate de Sfanta Liturghie Arhiereasca, dar si de impodobirea si reparatiile suferite de lacasul de cult, din care au decurs necesitatea si bucuria resfintirii.

Actul oficial de resfintire, emis la Centrul Eparhial din Drobeta Turnu Severin, a fost citit de protoiereul Strehaiei, Pr. Gabriel Ursache-Tuca.

Biserica a fost zidita in anul 1808 si a fost necesar ca in ultimii ani sa se repare exteriorul prin schimbarea asterialei si acoperirea cu tabla. De asemenea, s-a realizat o noua tencuiala a pereților exteriori, s-a schimbat tocaria, iar la interior s-au asezat lambriuri si s-a pus parchet in sfantul altar.

La ceas de emotie duhovniceasca, Arhipastorul sufletesc al mehedintenilor a laudat vrednicia oamenilor locului, uniti in Hristos, a caror lucrare s-a concretizat intr-un chip atat de frumos.

In semn de recunostinta fata de parintele paroh Mihail Borza, chiriarhul i-a acordat acestuia distinctia preoteasca de iconom stavrofor, pentru activitatea laborioasa intreprinsa in ogorul Domnului.

Ambianta de profunda rugaciune a fost intretinuta de minunatele cantari bizantine interpretate in grup de catre o parte din membrii corului Kinonia al Episcopiei Severinului si Strehaiei.

Intrucat se apropie slavitul praznic al Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Preasfintitul Nicodim si toti cei prezenti i-au urat parintelui Mihail viata indelungata si implinirea nazuintelor duhovnicesti.

Dupa Sfanta Liturghie a avut loc botezul celui de-al treilea fiu al familiei preotului paroh, oficiat de Parintele Episcop si de soborul de preoti si diaconi.

Dupa cantarea polihroniului, ierarhul mehedintean a daruit pentru pruncul nou botezat o reproducere iconica a chipului Maicii Domnului, care sa ocroteasca si sa povatuiasca tanarul vlastar pe caile bineplacute lui Dumnezeu.

Sursa episcopiaseverinului.ro

.

05 Noiembrie 2012

Vizualizari: 734

Voteaza:

Biserica de la Tamna – Mehedinti a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE