Biserica Manastirii Snagov va fi resfintita de Patriarhul Romaniei

Biserica Manastirii Snagov, cel mai vechi asezamant monahal din Arhiepiscopia Bucurestilor, va fi resfintita pe 26 septembrie 2012. Manastirea isi serbeaza in aceasta zi si cel de-al doilea hram „Sfantul Voievod Neagoe Basarab”. Slujba de tarnosire va fi oficiata de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu un sobor de ierarhi din Mitropolia Munteniei si Dobrogei, informeaza TRINITAS TV.

In anul 2008, pe langa hramul istoric, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, asezamantul monahal a mai primit inca doua hramuri.

'Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a acordat acestei manastiri doua hramuri noi: Sfantul Voievod Neagoe Basarab - 26 septembrie, iar pe 27 septembrie, Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cel care a fost staretul manastirii intre anii 1694 - 1705', a spus Protosul Varahiil Banateanu, staretul Manastirii Snagov.

Manastirea Snagov a fost atestata documentar in anul 1408. In 1517 Sfantul Voievod Neagoe Basarab rezideste din temelii biserica asezamantului. Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei si Dobrogei a declarat anul 2012 an comemorativ al Sfantului Voievod Neagoe Basarab in eparhiile Mitropoliei.

Hotararea a fost luata in contextul implinirii, anul acesta, a 500 de ani de la intronizarea sa ca domn al Tarii Romanesti.

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

21 Septembrie 2012

Vizualizari: 824

Voteaza:

Biserica Manastirii Snagov va fi resfintita de Patriarhul Romaniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE