Biserica noastra cultiva cu prioritate dialogul faptelor

1. Pozitia Patriarhiei Romane privind construirea Catedralei Mantuirii Neamului nu este atac la persoana, ci apararea ei in fata atacurilor repetate ale unor persoane, publicatii sau ONG-uri ostile acestei lucrari.

Biserica Ortodoxa Romana isi desfasoara activitatea si contribuie la viata societatii romanesti in cadrul legal existent si in modul sau specific. Cand construieste sau repara locasuri de cult, ea primeste uneori fonduri din bani publici pentru ca: a fost deposedata de multe proprietati in secolul al XIX-lea si in timpul comunismului, membrii ei sunt cei mai numerosi contribuabili la impozitele catre stat, detine cele mai multe monumente istorice si de arta care fac parte din patrimoniul national si nu este sustinuta din fonduri externe.

Intrucat lucrarile de construire a Catedralei Mantuirii Neamului au inceput, in prezent se desfasoara, cu aprobarea Sfantului Sinod, o ampla colecta in toate parohiile si manastirile din Patriarhia Romana, pe baza de chitantiere special imprimate pentru sustinerea financiara a acesteia.

2. Daca in majoritatea democratiilor europene occidentale, inclusiv in cea franceza, Biserica majoritara este sustinuta, in diferite moduri, din bani publici, si cultele din Romania pot fi sprijinite partial din bani publici. In Statele Unite ale Americii situatia este diferita, pentru ca acolo bunurile Bisericii nu au fost nationalizate, cum s-a intamplat in mai multe state europene, care, din acest motiv, au prevazut masuri compensatorii pe termen lung.

3. Catedrala Mantuirii Neamului va completa lucrarea ei spirituala cu activitatea sociala (cantina pentru pelerinii saraci, centrul de diagnostic si tratament, etc.), ea avand astfel o multipla utilitate publica.

4. Biserica Ortodoxa Romana nu se conduce dupa sondaje de opinie publica, adica nu se orienteaza dupa procente schimbatoare, ci dupa percepte religioase statornice. Preocuparea ei principala nu este popularitatea din sondaje, ci constiinta datoriei pastorale si misionare in fata lui Dumnezeu si a credinciosilor pe care-i slujeste, indiferent de gradul de democratie al societatii in care se afla Biserica.

5. Dialogul Bisericii Ortodoxe Romane este mai intai un dialog viu si concret cu cei care participa constant la viata ei si o ajuta efectiv, nu raman simpli spectatori critici, sceptici sau indiferenti.

Biserica noastra nu exclude dialogul cu oameni de alte credinte si convingeri, cand acestia apara sau promoveaza valori perene, nu doar mode efemere sau atitudini conjuncturale partizane.

Biroul de Presa al Patriarhiei Romane

10 August 2011

Vizualizari: 311

Voteaza:

Biserica noastra cultiva cu prioritate dialogul faptelor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE