Biserica Parohiei Bocsa Montana a fost resfintita

In Duminica a XXX-a dupa Rusalii, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Bocsa Montana, Protopopiatul Resita. Cu acest prilej, chiriarhul a resfintit biserica parohiala cu hramul „Pogorarea Sfantului Duh”, apoi a savarsit Sfanta Liturghie alaturi de un sobor de preoti si diaconi.

La slujba a participat un numar imprersionant de credinciosi din localitate si imprejurimi alaturi de autoritati centrale, judetene si locale. De asemenea, a fost prezent si un grup de credinciosi din Banatul Sarbesc condusi de parintele paroh de Sarcia din Serbia.

In cuvantul de invatatura, Preasfintitul Lucian a subliniat importanta istorica de care s-a bucurat orasul Bocsa in viata bisericeasca a Banatului Montan: „Suntem din nou in orasul Bocsa, de data aceasta in Parohia Bocsa Montana, aici unde pe vremuri exista un protopopiat. In aceasta biserica monumentala se intruneau, la conferintele preotesti, toti preotii din aceasta zona binecuvantata a Banatului. De asemenea, casa parohiala a continut toate documentele care au confirmat ca aici la Bocsa Montana a existat o viata administrativ-bisericeasca bine definita, inca din vremea primilor episcopi ortodocsi romani ai Caransebesului, prin existenta unui protopopiat. In luna noiembrie a randuit Dumnezeu sa slujim in mai multe biserici din Bocsa si de fiecare data venim si revenim cu bucurie in mijlocul credinciosilor si a preotilor din aceasta localitate. De fiecare data vedem bisericile Bocsei arhipline si neincapatoare, pentru ca aici a existat o viata bisericeasca bine consolidata cu o credinta marturisitoare. De aceea, am socotit ca este bine, in aceasta luna in care avem si sarbatori, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, si perioada de inceput a Postului Nasterii Domnului, sa fim impreuna in rugaciune si comuniune euharistica”.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a oferit parintelui paroh Ciprian Costis ordinul eparhial „Diploma de Onoare Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul”, iar ctitorilor si binefacatorilor bisericii acte de cinstire. Biserica parohiala cu hramul „Pogorarea Sfantului Duh” din Bocsa Montana a fost construita in anul 1793, iar in anul 1943 a fost tarnosita de Episcopul Caransebesului, Veniamin Nistor. In ultimii doi ani locasul a fost renovat si infrumusetat.

Taina Sfantului Maslu in Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Resita

In cursul serii, Preasfintitul Lucian, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Taina Sfantului Maslu in Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Resita.

„Foarte multi credinciosi au venit sa se roage si sa ceara de la Dumnezeu iertarea pacatelor, sanatate trupeasca si mantuire sufleteasca. Ne aflam in acesta seara intr-o biserica in care preotii de aici se ostenesc foarte mult la consolidarea vietii pastorale si misionare. Am venit sa ii ajutam pe slujitorii acestei parohii si sa ne rugam pentru toti credinciosii din aceasta parohie si din Municipiul Resita”, a aratat chiriarhul in cuvantul sau. Taina Sfantului Maslu va fi oficiata, in Postul Nasterii Domnului, in toate spitalele, centrele si asezamintele sociale din Episcopia Caransebesului.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

.

26 Noiembrie 2012

Vizualizari: 327

Voteaza:

Biserica Parohiei Bocsa Montana a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE