Biserica de pe Calea Targu Jiului isi serbeaza hramul

Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri, 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur reprezentantul cel mai de seamă al artei oratorice şi elocinţei creştine. Fiind unul dintre cei trei mari Sfinţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, serbaţi împreună la 30 ianuarie, Sfântul Ioan a fost luat ca ocrotitor de foarte multe lăcaşuri de cult. Între acestea se numără şi biserica severineană de pe Calea Târgu Jiului, care îşi serbează patronul spiritual.

Preotul paroh Adrian Căpitănescu invită dreptslăvitorii creştini la Sfânta Liturghie săvârşită în ziua hramului. Slujba va fi oficiată în paraclisul ce funcţionează la demisolul sfântului lăcaş de cult de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Alături de Preasfinţia Sa va liturghisi un sobor de preoţi şi diaconi.

Parohia ortodoxă Calea Târgu Jiului a luat fiinţă în anul 2007 cu scopul de a asigura asistenţa religioasă pentru credincioşii din zona de est a municipiului.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 10 iunie 2007. În cinci luni s-a reuşit ridicarea demisolului acestui sfânt lăcaş de cult ce este folosit ca paraclis până la terminarea bisericii.

Biserica din parohia ,,Calea Tg. Jiului” este singura din Eparhia Severinului şi Strehaiei aşezată sub purtarea de grijă a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

12 Noiembrie 2015

Vizualizari: 111

Voteaza:

Biserica de pe Calea Targu Jiului isi serbeaza hramul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE