Biserica din Rachiti a fost resfintita

În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 13 septembrie, IPS Părinte Mitropolit Irineu, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Runcu, filia Răchiţi, Protoieria Târgu-Jiu Nord, judeţul Gorj. Temelia sfântului lăcaș a fost pusă la 1850 de către un boier fanariot, rudă cu familia Brăiloiu.

A fost sfințită la 1873. Sfântul locaş a fost restaurat în ultimii ani cu contribuția administrației locale și a credincioşilor din parohie, prin osteneala preotului paroh, Vasile Popescu, care a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat principalele temeiuri dogmatice ale cinstirii Sfintei de viaţă dătătoarei Cruci. „Sfânta Cruce domină și cuprinde întreaga istorie a lumii, până la sfârșitul veacurilor. La venirea Domnului, semnul Crucii se va arăta pe cer și cei care L-au cinstit pe Mântuitorul Hristos și au făcut fapte bune, Îl vor întâmpina cu bucurie pe Domnul în văzduh. De asemena, cei necredincioși vor plânge și vor suspina cu frică mare pentru că atunci Crucea Domnului va vesti venirea Mântuitorului Iisus Hristos şi înfricoșata Sa judecată. Așadar, să ne luminăm întotdeauna prin Sfânta Cruce, să ne însemnăm cu acest semn al biruinței și să o facem cu multă luare aminte în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. De aceea, trebuie să ştim că o cruce rău făcută și care nu este însemnată bine pe trupul nostru, nu este primită de Dumnezeu. Așadar, mulțumim Lui Dumnezeu pentru această zi sfântă și binecuvântată, înaintea praznicului Sfintei Crucii Domnului. Felicităm pe părintele Vasile pentru rangul acesta de iconom stavrofor, «purtător de cruce», așa se numeşte, întrucât nu toți preoții poartă cruce, ci numai aceia care s-au învrednicit printr-o strădanie în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a conchis IPS Părinte Mitropolit.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de membrii Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

Prof. Vasile Gogonea
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

16 Septembrie 2015

Vizualizari: 82

Voteaza:

Biserica din Rachiti a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE