Biserica 'Sf. Gheorghe', pictată de Nicolae Tonitza, isi serbeaza hramul

Joi, 23 aprilie, biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Constanța (strada Nicolae Iorga) îşi va prăznui hramul. Cu acest prilej, începând cu ora 8.

45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie aici, la așezământ de cult care, anul acesta, împlinește 100 de ani de la punerea pietrei de temelie.

În Constanța anului 1915 existau două biserici ortodoxe românești: catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și biserica „Adormirea Maicii Domnului I”, insuficiente pentru numărul credincioșilor. Tocmai de aceea, preotul Nicolae Paveliu a făcut demersurile necesare punerii pietrei de temelie pentru biserica „Sf. Gheorghe”. Evenimentul a avut loc în data de 13 septembrie 1915, slujba fiind oficiată de către episcopul Nifon, al Dunării de Jos (de care depindea din punct de vedere administrativ-bisericesc Dobrogea). În august 1916, când țara noastră a intrat în război, construcția, ajunsă la cornișă, a fost sistată și reluată în toamna anului 1919. În 1923 a fost finalizat exteriorul bisericii. După moartea pr. Paveliu (1929), lucrările interioare au fost preluate de către preoții Ioan Roșculeț și Atanase Popescu.

La începutul anilor `30 Biserica „Sf. Gheorghe” a fost pictată, în stil neobizantin, de către Nicolae Tonitza, iar până la sfârșitul anului 1935 biserica a fost sfințită de către Gherontie Nicolau, Episcopul Constanței.

În anii 1956-1957, pictura este restaurată de preotul Constantin Lembrău, pictor și slujitor la această biserică.

Importanța acestui eveniment în viața parohiei va fi marcată prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul de la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Piatra Neamț. Ierarhul Tomisului va întâmpina sfintele moaște mâine, 22 aprilie, ora 16.30, le va așeza spre închinare, apoi va oficia Vecernia și Taina Sfântului Maslu. Sfintele moaște vor rămâne spre închinare până joi seară.

Sfântul Gheorghe s-a născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinți evlavioși. A fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. Dacă din punct de vedere profesional omul de arme avea o carieră bine conturată, la prigoana împotriva creștinilor comandată de împărat în anul 303, Sf. Gheorghe a renunțat la tot și, în fața lui Dioclețian, și-a mărturisit credința în Dumnezeu.

În cele câteva zile de la mărturisirea credinței până la nașterea în lumea celor drepți, Sfântul Gheorghe a făcut minuni, a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea cu dus la convertirea multor păgâni, printre care și împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă și ea la porunca împăratului.
html" title="Sfantul Mucenic Gheorghe">Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie.

Biroul de Comunicare

.
Pe aceeaşi temă

21 Aprilie 2015

Vizualizari: 745

Voteaza:

Biserica 'Sf. Gheorghe', pictată de Nicolae Tonitza, isi serbeaza hramul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Biserica Sfantul Gheorghe

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Newsletter

Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro