Biserica din Vama Buzaului a fost resfintita

Credincioşii din Parohia Vama Buzăului, Protopopiatul Săcele, judeţul Braşov, au primit binecuvântare arhierească în Duminica a 20-a după Rusalii, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a resfinţit Biserica „Înălţarea Domnului” din localitate. Au fost inaugurate astfel amplele lucrări de renovare şi restaurare efectuate în ultimii trei ani la locaşul de cult zidit la 1848. Lucrările au fost susţinute de credincioşi, autorităţile locale şi binefăcători, astfel încât biserica din Vama Buzăului a redevenit un locaş de cult reprezentativ pentru această parte de Ardeal.

Ierarhul a târnosit cu apă sfinţită locaşul de cult, a reînveşmântat Sfânta Masă şi a sfinţit pictura restaurată. După slujba de resfinţire a urmat Sfânta Liturghie. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Săcele, Sorin Şerban, protopopul de Întorsura Buzăului, Florin Tohănean, parohul Nicu Lazăr şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Iulian Macamete a fost hirotonit preot pentru Parohia Mărgineni, Protopopiatul Făgăraş 1.

Chemarea la viaţa veşnică
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat minunea învierii fiului văduvei din Nain. Ierarhul a subliniat faptul că toţi credincioşii sunt chemaţi să învie în Hristos, să primească viaţa veşnică în Împărăţia Sa.

„Adresarea Mântuitorului Iisus Hristos, chemarea la a învia împreună cu El, este o chemare nu doar pentru tineri, ci şi pentru fiecare dintre noi. Mântuitorul a spus: «Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!» Câtă dragostea arătată nu doar faţă de femeia aflată în suferinţă, ci şi faţă de tânărul care pleca în lumea cealaltă fiind privat de bucuriile pe care putea să le aducă mamei sale şi celor din viaţa sa!”, a spus ierarhul.

La final, părintele Nicu Lazăr a fost hirotesit iconom, iar Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi Primăria Vama Buzăului au primit acte de cinstire. Părintele paroh i-a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă în comunitatea braşoveană şi tuturor celor ce au sprijinit lucrările de renovare a bisericii.

Credincioşii s-au închinat în Sfântul Altar şi au sărutat moaştele Sfântului Andrei Şaguna, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Autor: Ştefan Mărculeţ
Sursa: mitropolia-ardealului.ro

 

10 Octombrie 2016

Vizualizari: 372

Voteaza:

Biserica din Vama Buzaului a fost resfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE