Bisericile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din Moldova

Crestinii ortodocsi ii cinstesc astazi pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. In Mitropolia Moldovei si Bucovinei mai multe biserici si manastiri inchinate Sfintilor Apostoli isi serbeaza astazi hramul. La Catedrala episcopala din Husi sarbatoarea hramului a inceput de aseara, cu slujba Privegherii, oficiata de PS Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.

Catedrala episcopala din Husi isi cinsteste astazi ocrotitorii, pe Sf. Apostoli Petru si Pavel.

Biserica a fost construita de domnitorul Stefan cel Mare in anul 1495, in cadrul curtii domnesti functionand de-a lungul timpului ca manastire, fiind catedrala episcopala incepand din anul 1598. Monument istoric de valoare, reconstruit in secolele XVIII-XIX, lacasul de inchinaciune mai pastreaza astazi doar urmele temeliilor si pisania din vremea marelui voievod. Biserica a fost avariata de cutremurul din 1692, incendiata si jefuita in 1711 de tatari si a fost recladita in perioada 1753-1756 de catre episcopul Inochentie, cu ajutorul domnitorului Matei Ghica. Lacasul a suferit numeroase transformari de la ferestre in sus; in 1863 zona cornisei, in 1945 turlele, s-a adaugat in 1896 proscomidiarul, in 1910 vesmantaria si in 1945 pridvorul cel mare. Biserica a fost pictata de Gheorghe Tattarescu, intre 1890-1891, pictura refacuta in 1945 si in 1996.

Dupa cum ne-a relatat pr. Marin Tudorica, secretar eparhial al Episcopiei Husilor, programul liturgic prilejuit de hramul Catedralei episcopale din Husi a inceput aseara la ora 18:00, prin oficierea Privegherii de catre Preasfintitul Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Astazi, incepand cu ora 9:30, Sfanta Liturghie va fi savarsita de PS Corneliu, inconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi. Intrucat in aceasta zi Preasfintitul Parinte Corneliu va aniversa un an de slujire arhiereasca in demnitatea de Episcop al Husilor, din soborul de slujitori vor face parte clericii din Administratia eparhiala, parintii protoieriei din cele cinci protopopiate ale eparhiei, stareti si duhovnici ai manastirilor, slujitorii Catedralei episcopale si alti invitati clerici. La hramul Catedralei episcopale vor participa si reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale.
Tot astazi, isi va serba hramul Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel“ din Barlad.

Hram la Bisericile Barboi si Moara de Vant
Astazi va fi sarbatoare la Biserica „Sf. Apostoli Petru si Pavel“ - Barboi din Iasi. Programul liturgic dedicat hramului a inceput de aseara, cu slujba Vecerniei unita cu Litia, care a fost urmata de o agapa crestina. Astazi, programul dedicat hramului va continua cu Agheazma mica, Utrenia, Acatistul Sfintilor Apostoli si Sfanta Liturghie. La ora 12:15 se va savarsi Parastasul pentru ctitori. „Consiliul parohial si comitetul parohial au pregatit pentru agapa frateasca 350 de pachete cu alimente pentru crestinii din alte parohii care vor participa la sfintele slujbe“, a spus pr. paroh Constantin Andrei, care este si protoiereul Protopopiatului Iasi 1. Hram va fi astazi si la Biserica „Sf. Apostoli Petru si Pavel“ - Moara de Vant. Sarbatorirea hramului a inceput aseara, cu oficierea Vecerniei unita cu Litia. La final a avut loc agapa crestina pentru toti cei care au participat la slujba, organizata de Comitetul parohial si Consiliul parohial. Astazi va avea loc slujba Utreniei, slujba Acatistului si Sfanta Liturghie. „Dupa Sfanta Liturghie vom oficia pomenirile pentru cei raposati, pentru ctitorii sfantului lacas si pentru toti cei care sunt inmormantati in cimitirul «Sf. Ap. Petru si Pavel» din apropierea bisericii“, a spus pr. paroh Vilie Dorosinca, care este si protoiereul Protopopiatului Iasi 2.

Slujba arhiereasca la Manastirea Cetatuia
In Protopopiatul Iasi 2, astazi isi mai serbeaza hramul parohiile Paun, Slobozia si Rusenii Noi. Pelerinii sunt asteptati sa participe si la hramul Manastirii Cetatuia din Iasi. Aici, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiata astazi de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

In Botosani este sarbatoare astazi la Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel“ I si II, iar in Protopopiatul Ceahlau isi serbeaza hramul parohiile Borca si Hangu. In Protopopiatul Dorohoi, astazi isi serbeaza hramul parohiile Popeni, Podeni, Pornarla, Dersca, iar in Protopopiatul Harlau va fi sarbatoare in parohiile Poiana-Deleni si Spinoasa. In Protopopiatul Pascani, parohiile Cristesti, Sodomeni, Tg. Frumos, Volintiresti, Barbatesti isi cinstesc ocrotitorii, iar in Protopopiatul Piatra Neamt biserica parohiei Ciritei se va afla in sarbatoare. Tot astazi este hram si la biserica parohiei Roznov II.

In Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, astazi este sarbatoare in parohia Solca din Protopopiatul Radauti, in parohia Itcani II si la Schitul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel“ al Manastirii Dragomirna, in timp ce in Protopopiatul Campulung Moldovenesc azi isi serbeaza hramul Biserica Vatra Moldovitei. In Eparhia Romanului isi vor serba hramul capela penitenciarului din Bacau, parohia Motoseni din Protopopiatul Bacau-Sud, precum si parohiile Valcele si Huruiesti - Fundoaia. Si Manastirea Lipova din judetul Bacau este astazi in sarbatoare. (Constantin Ciofu)

Sursa: mmb.ro

.

29 Iunie 2010

Vizualizari: 1174

Voteaza:

Bisericile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din Moldova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE