Bucurie duhovniceasca pentru ctitorii si obstea monahala a Manastirii Nera

În cea de-a doua duminică din Postul Nașterii Domnului, obştea monahală şi credincioşii Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin l-au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul cu hramul „Buna Vestire”, după cum ne-au transmis diac.

Pavel Canea şi Darius Herea. În cadrul Sfintei Liturghii chiriarhul a hirotonit preot pe diaconul Marius Doran pe seama parohiei Macovişte din Protopopiatul Moldova Nouă. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

În cursul după-amiezii ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ctitorilor şi a autorităţilor locale, a pus piatra de temelie la paraclisul cu hramul „Sfântul Siluan Athonitul” din incinta viitoarei clinici de recuperare oncologică Nera. Nera este prima clinică de recuperare oncologică din România care va incorpora şi un centru de cercetări. Clinica se va îngriji de tratamentul bolnavilor de cancer în stadii iniţiale: aflarea veştii, debutul bolii, depistarea precoce.

„Este foarte important ca în acest complex să avem și o biserică deservită de părinți călugări în care să vină și bolnavii ca să se tămăduiască mai întâi din punct de vedere spiritual. Știm că atunci când ne aflăm în suferință, în boală alergăm și ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre. Nădăjduim ca în această biserică să se recupereze multe suflete și bolnavii care vor fi internați aici să își găsească liniștea sufletească și bineînțeles să îl regăsească pe Mântuitorul Iisus Hristos”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

Clinica Nera va fi înălţată, în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din judeţul Caraş-Severin, localitatea Slatina Nera, comuna Sasca Montană. Clinica va fi de tip rezidenţial, cu 42 de saloane spaţioase şi confortabile, construite pe o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial.

Sursa: basilica.ro

.

24 Noiembrie 2014

Vizualizari: 135

Voteaza:

Bucurie duhovniceasca pentru ctitorii si obstea monahala a Manastirii Nera 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE