Buna Vestire, sarbatoare crestina serbata in tot judetul


Bacau, Lipova, Tisa Silvestri, Corbasca, sint citeva din zonele judetului in care ziua de simbata a fost una de adevarata sarbatoare

O biserica plina de credinciosi si o atmosfera familiara, in care au zabovit pret de citeva minute si trecatorii ce au aprins macar o luminare in cinstea Maicii Domnului. In liniste si pace, in cea de-a treia simbata a Postului Mare s-a serbat hramul unuia dintre cele mai vechi lacasuri de rugaciune din Bacau, biserica Buna Vestire, din str. Florilor. Situat intre zidurile de beton ale blocurilor din cartierul Bistrita Lac, lacasul de cult a fost inaltat initial de spatareasa Soltana Sandu Sturza, in anul 1820. In anul 1882, a fost sfintita o biserica modificata fata de cea initiala. Actualmente, "Buna Vestire" este renovata si repictata, avind numeroase imbunatatiri si adaptari la conditiile din vremurilor de azi. Dincolo de toate acestea, lacasul de rugaciune a supravietuit ofensivei de distrugere initiat de comunisti, oferind locuitorilor din aceasta o mica oaza de reflectie si spiritualitate ortodoxa. Iar sarbatoarea de simbata a fost un prilej in plus de a-i multumi lui Dumnezeu pentru aceasta minune. Gazda evenimentului, preotul paroh Valeriu Moisa, aflat la serbarea celei de-a 34-a Bunei vestiri in calitate de preot, a tinuta sa multumeasca inca o data Sfintei Fecioare Maria pentru ajutorul acordat la restaurarea bisericii. "Credinciosii parohiei noastre au fost totdeauna cu sufletul deschis si au primit ajutor din partea Maicii lui Dumnzeu, astfel incit in patru ani am reusit sa reconstruim din temelie aceasta biserica", a explicat preotul paroh. Biserica din cartierul Bistrita Lac nu a fost singura care si-a serbat hramul. Si biserica Manastirii "Buna Vestiri" din Tisa Silvestri a fost in sarbatoare, cu ocazia zilei de 25 martie. Aici, slujba a fost oficiata de Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, si a beneficiat de prezenta a sute de credinciosi. Sarbatoare a fost si la Lipova, unde se afla biserica de lemn cu hramul "Buna Vestire", construita in anul 1830. Zi de mare bucurie si sarbatoare a fost si la Poglet (Corbasca), unde se afla o biserica ce are acelasi hram.

De Constantin Gherasim

Ziarul de Bacau

27 Martie 2006

Vizualizari: 2601

Voteaza:

Buna Vestire, sarbatoare crestina serbata in tot judetul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.