Buna Vestire - sarbatoare inchinata Maicii Domnului

Sărbătoarea Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Sarbatoarea Buna Vestire ne arată că mântuirea este unirea omului cu Dumnezeu. Numai unit cu Dumnezeu cel Veşnic viu poate omul să se mântuiască şi să trăiască veşnic.

Numai unit cu Dumnezeu cel Unul Sfânt omul se poate curăţi de păcate şi ajunge prin har la asemănarea cu Dumnezeu. Astăzi este începutul mântuirii pentru că astăzi este începutul Întrupării. Prin zămislirea în Fecioara Maria prin lucrarea Duhului Sfânt, Se întrupează Dumnezeu Fiul, împropriindu-şi astfel firea omenească, adică unindu-Se firea Sa dumnezeiască cu firea Sa omenească. În persoana Mântuitorului Iisus Hristos se află două firi, aşa cum au mărturisit în faţa ereziilor Sfinţii Părinţi ai Bisericii la Sinoadele ecumenice. Unirea ipostatică înseamnă unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească, astfel încât firea omenească nu se mai desparte de cea dumnezeiască, ci este unită cu Dumnezeu pentru veşnicie, în persoana Fiului lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Buna Vestire mai descoperă o calitate a lui Dumnezeu care a fost adumbrită în Vechiul Testament: smerenia lui Dumnezeu, care este în mod paradoxal simbolul atotputerniciei dumnezeieşti. Smerenia nesfârşită, nebănuită şi negrăită a lui Dumnezeu constă în faptul că Cel nevăzut şi nelimitat Se face văzut şi limitat prin Întrupare. Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, ia chip de rob, Se face om muritor. Cel nemuritor se face muritor în natura sa umană. Cel neapropiat sau inaccesibil Se face apropiat, Cel care dă hrană la tot pământul este hrănit la sânul mamei Sale. Cel care este Atotputernic se arată neputincios, pentru că un copil nu poate să se hrănească singur, nu poate să se îmbrace singur, nu poate să se păzească singur de primejdii. Cel ce ajută pe toată lumea, Cel ce susţine universul întreg Se smereşte atât de mult, încât Se face prunc“.

Praznicul ne arată însemnătatea vieţii ascetice şi duhovniceşti a omului care are ca finalitate dobândirea Duhului Sfânt, persoana dumnezeiască care face prezentă în mod mistic în viaţa noastră pe Mântuitorul Iisus Hristos. Duhul Sfânt Se pogoară peste Fecioara Maria şi rezultatul este Întruparea Fiului lui Dumnezeu, constituirea trupului lui Hristos care Se va naşte din ea. Când Duhul Sfânt Se coboară peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, se întemeiază sau se constituie Biserica lui Hristos ca trup tainic al Lui, şi când Duhul Sfânt coboară peste pâine şi vin, El ne dăruieşte Trupul euharistic al lui Hristos. Nu există prezenţă a lui Hristos în lume fără lucrarea Duhului Sfânt asupra lumii, care este lucrarea de sfinţire şi de dăruire a darurilor lui Dumnezeu“.

Atitudinea de deschidere, de ascultare şi smerenie a Maicii Domnului faţă de planul lui Dumnezeu şi faţă de vestea zămislirii Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei devine un model pentru toate femeile căsătorite care aşteaptă prunci. Sărbătoarea Bunei Vestiri ne cheamă să preţuim mai mult darul naşterii de prunci. Maica Domnului acceptă să nască pe Iisus, Mântuitorul lumii, cu bucurie, cu smerenie, cu ascultare. Tot aşa, femeile căsătorite trebuie să aştepte darul naşterii de prunci de la Dumnezeu. Din nefericire, în România de astăzi, deşi majoritatea poporului este ortodoxă, avem un număr de avorturi mai mare decât numărul populaţiei. Numărul avorturilor a trecut de 22 de milioane. Aceasta trebuie să ne facă să ne întrebăm de ce am ajuns în starea aceasta. Unii explică acest fenomen prin sărăcie, comoditate, egoism. Dar trebuie să ne gândim că părinţii şi străbunii noştri aveau mulţi copii în vremuri foarte grele.


Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: ziarullumina.ro

.
Pe aceeaşi temă

24 Martie 2015

Vizualizari: 840

Voteaza:

Buna Vestire - sarbatoare inchinata Maicii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE