Campanie de donare de sange in parohia Torrent

Parohia Sfântul Efrem cel Nou din Torrent, Spania, desfășoară o campanie de donare de sânge pe parcursul anului 2015. Prima etapă a avut loc marți, 07 aprilie 2015, când credincioșii parohiei Sfântul Efrem cel Nou, împreună cu tinerii Nepsis Torrent au participat la campania de donare de sânge "Donează din inimă!", inițiată de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, prin Sectorul misionar-filantropic, venind astfel în ajutorarea semenilor noștri, mai ales că această zi, prin rânduiala Bunului Dumnezeu, s-a întâmplat să fie în Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos.

Un număr mare de credincioși și tineri, alături de Părintele paroh Vasile Pop s-au prezentat la punctul de donare din Torrent, Avenida al Vedat nr 3, în intervalul 17:00-20:30.
Această zi a fost, pentru cele 20 de persoane donatoare, una de reală jertfă și dovadă de dragoste frățească arătată acelora care se găsesc în suferință.

Sincere mulțumiri celor care s-au ostenit pentru semeni și fie ca Bunul Dumnezeu să le răsplatească pentru acest act de bunătate și slujire a aproapelui.

Pr. Coord. Vasile Pop

.

21 Aprilie 2015

Vizualizari: 55

Voteaza:

Campanie de donare de sange in parohia Torrent 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE