Candidatii propusi de Sinodul Mitropoliei Ardealului pentru scaunul de Episcop al Covasnei si Harghitei

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, întrunit pe 23 ianuarie, la reşedinţa mitropolitană de la Sibiu, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a desemnat prin vot secret cei doi candidaţi propuşi pentru alegerile de Episcop al Covasnei şi Harghitei. Şedinţa specială a Sinodului Mitropolitan a fost precedat de un Te Deum oficiat de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa ierarhilor sinodali şi a membrilor Adunării Eparhiale din Covasna şi Harghita.

În urma votului secret, ierarhii Mitropoliei Ardealului i-au desemnat de pe lista ierarhilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (3 voturi) şi pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (2 voturi).

Lista celor doi candidaţi a fost aprobată apoi în şedinţa consultativă a Sinodului Mitropolitan cu Adunarea Eparhială a Covasnei şi Harghitei, urmând ca această listă să fie transmisă Sfântului Sinod, care pe 5 februarie va alege din această listă, ce poate fi completată cu încă o propunere a ierarhilor, pe viitorul Întâistătător al eparhiei din judeţele Covasna şi Harghita.

Sursa: mitropolia-ardealului.

ro

.
Pe aceeaşi temă

26 Ianuarie 2015

Vizualizari: 580

Voteaza:

Candidatii propusi de Sinodul Mitropoliei Ardealului pentru scaunul de Episcop al Covasnei si Harghitei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE