Canonizarea Sfintilor Cuviosi Daniil si Misail si a Sfintilor Cuviosi Neofit si Meletie

După slujba de sfințire Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei, și soborul ierarhilor prezenți la sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, au săvârșit Sfânta Liturghie pe scena amenajată în curtea mănăstirii, răspunsurile liturgice fiind date de grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul proclamării solemne a canonizării a celor patru noi sfinți care și-au încununat viețile prin faptele sfințeniei în sihăstriile din munții Coziei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a dat citire Tomosului Sinodal: „Smerenia noastră, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestor fericiţi sfinţi cuvioşi părinţi, care au sfinţit şi împodobit pământul Olteniei, luând aminte la râvna lor vrednică de laudă pentru rugăciunea şi apărarea dreptei credinţe şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe, pe temei canonic şi sinodal, chemând în ajutor harul Preasfintei, Celei de o viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, hotârăm ca de acum înainte şi în veci Sfinţii Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, cu zi de pomenire în 3 septembrie, şi Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu zi de pomenire în 5 octombrie, să fie număraţi între Sfinţii Bisericii şi să fie pomeniţi şi cinstiţi cu cântări de laudă în zilele lor de pomenire. Poruncim, de asemenea, în Duhul Sfânt ca vieţile, icoanele şi slujbele sfinţilor cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, şi al Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail, de la Mănăstirea Turnu, să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii mireni ai Bisericii noastre”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Au fost arătate, apoi, icoanele sfinţilor, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara şi au fost intonate troparele lor.

În semn de recunoştinţă pentru primirea călduroasă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie şi Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” pentru arhierei, câte un engolpion cu chipul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, câte o Evanghelie cu miniaturi şi o icoană a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. De asemenea, părintele arhim. Sava Pleșa, starețul Mănăstirii Antima primit Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” pentru clerici, iar credincioşii au primit iconiţe cu chipul ocrotitorului Arhiepiscopiei Râmnicului. „Ne aflăm într-o regiune binecuvântată de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, care a fost episcop la Râmnic între 1705-1708, iar aici a tipărit mai multe cărţi, dintre care cele mai importante sunt Liturghierul împreună cu Molitfelnicul în 1706. Mai târziu, ele au fost tipărite tot de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul la Târgovişte în anul 1713, dar în mod separat. Aceste cărţi au impus definitiv limba română în cultul Bisericii noastre şi o mulţime de rugăciuni formulate de Sfântul Antim sunt aproape identice până în prezent. Astăzi, ne aflăm într-un spaţiu de sfinţire, de binecuvântare şi de mare lucrare misionară. (...) Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze mitropolia şi arhiepiscopia acestea şi zona aceasta care are o tradiţie creştină foarte puternică, care trebuie păstrată, cultivată şi continuată cu multă bucurie”, a spus Patriarhul României.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulţumit Patriarhului Antiohiei şi al Întregului Orient pentru prezenţă, amintind că legăturile Bisericii Ortodoxe din Vâlcea cu Patriarhia Antiohiei sunt de peste 350 de ani, prin vizitarea a 5 mănăstiri din ţinutul Vâlcii de către patriarhul Macarie al III-lea Zaim, împreună cu diaconul său Paul de Alep, dar şi printr-un ierarh vrednic, cu viaţă sfântă, Chesarie Halepliu, originar din Alep, care a păstorit în secolul al XVIII-lea.

Totodată, Chiriarhul Râmnicului a mulţumit pentru prezenţă Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, conducătorul delegaţiei Patriarhiei Georgiei.
În semn de mulţumire pentru dragostea părintească şi pentru prezenţa Preafericirii Sale, Chiriarhul locului a dăruit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române într-o mică raclă o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânişoara. Preafericirea Sa a precizat că această raclă va fi aşezată în noua Catedrală Patriarhală.

Până la miezul nopţii, credincioşii se pot închina în Sfântul Altar şi la racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit. De astăzi, racla cu moaştele Sfântului Cuvios Neofit, de la Mănăstirea Stânişoara, sunt depuse permanent spre închinare pelerinilor.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

29 Septembrie 2016

Vizualizari: 113

Voteaza:

Canonizarea Sfintilor Cuviosi Daniil si Misail si a Sfintilor Cuviosi Neofit si Meletie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE