Casa pentru pelerini, nu hotel pentru turisti in Istanbul

Întrucât unele instituţii media au emis ideea falsă că Patriarhia Română ar intenţiona să construiască un hotel în Istanbul, facem următoarele precizări:

În negocierile începute oficial în anul 2005 între statul român şi statul turc pentru construirea unei moschei în Bucureşti, nu a fost inclusă propunerea de reciprocitate, în sensul atribuirii comunităţii ortodoxe româneşti din Istanbul a unui teren pentru construirea unei biserici.

Ideea de firească reciprocitate a fost introdusă ulterior la solicitarea Patriarhiei Române şi anume oferirea de către statul turc a unui teren în vederea construirii unei case pentru pelerini având şi o capelă sau un paraclis necesar credincioșilor ortodocși români care merg în pelerinaj la vechile aşezăminte creştine din Istanbul (vechiul Constantinopol) şi împrejurimi.

De ce nu o biserică mare?

Pentru că în Istanbul, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului deţine un mare număr de biserici ortodoxe grecești, aproximativ 70, însă, în ultimele decenii, numărul creștinilor ortodocși greci din Istanbul s-a diminuat foarte mult, ajungând astăzi la aproximativ 2000, similar cu numărul ortodocșilor români existenți în Istanbul. De aceea, în anul 2002, Patriarhia Ecumenică a oferit Patriarhiei Române, în folosință pentru comunitatea ortodoxă română din Istanbul, biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din anul 1692.

De ce este necesară o casă pentru pelerini, nu un hotel?

Spre deosebire de un turist, pelerinul este un rugător, iar pelerinajul constituie un act de manifestare a credinţei. Din acest motiv, o casă pentru pelerini diferă mult faţă de un hotel nu doar prin condiţiile mult mai modeste ale confortului, ci tocmai prin faptul că include în mod necesar un lăcaş de rugăciune (paraclis sau capelă) care răspunde nevoilor spirituale ale pelerinilor.

Menţionăm, de asemenea, că, în prezent, discuția despre construirea unei moschei în Bucureşti sau edificarea unei case pentru pelerini în Istanbul nu constituie o prioritate pentru Patriarhia Română, deoarece prioritară este acum finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

05 Aprilie 2016

Vizualizari: 465

Voteaza:

Casa pentru pelerini, nu hotel pentru turisti in Istanbul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

pelerinajul pelerini

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE