Catedrala Buna Vestire din Rocky River, OH a sarbatorit a 75-a aniversare

Credinciosii Catedralei Buna Vestire din Rocky River, OH au petrecut zile de mare sarbatoare in weekendul trecut. Impreuna cu IPS Arhipiscop Nicolae si P. C. Pr Paroh Ion Gherman s-au rugat, au multumit lui Dumnezeu si au cerut mai departe binecuvantarea Lui cu prilejul celei de-a 75-a aniversari a parohiei.

Istoria parohiei incepe in anul 1936 cand mai multi credinciosi ortodocsi romani au hotarat infiintarea unei parohii cu hramul Buna Vestire.

De-a lungul timpului parohia a trecut prin mai multe schimbari, de la prima locatie pe Detroit Avenue in anul 1936, apoi cumpararea si amenajarea unui templu evreiesc in anul 1938, pana la actuala biserica cumparata in anul 1969. Schimbarile de loc reflecta schimbarile din viata noastra, caci America este pamantul unde cu anevoie prinzi radacini intr-un loc anume pentru toata viata. Dar schimbarile le putem observa si in organizarea parohiei care, de la an la an, a considerat cele necesare bunei randuieli a activitatilor parohiei. In 1936 se organizeaza Reuniunea doamnelor, in 1946 Reuniunea Tineretului, iar in 1947 Organizatia Femeilor pentru Ajutor Social (Ladies Welfare Org.). De-a lungul acestor ani, mai multi preoti au slujit cu vrednicie parohia Buna Vestire, predicand Cuvantul lui Dumnezeu, savarsind sfintele taine, calauzind pe credinciosi pe drumul mantuirii. Slujirea lor si-a aratat roadele peste timp, caci comunitatea de astazi este infloritoare si considera cu entuziasm planuri de viitor. La implinirea a 75 de ani de existenta parohia planuieste o biserica si un centru comunitar pe terenul deja cumparat. Este un plan ambitios pentru intreaga comunitate si pentru viitorul ei. Dupa cele cateva schimbari amintite in istoria parohiei urmeaza MAREA schimbare intr-o biserica primitoare cu toate dependintele necesare pentru activitatile parohiei.

Sarbatoarea a inceput sambata 10 septembrie 2011 cu slujba Vecerniei si a Parastasului pentru ctitorii, slujitorii si binefacatorii parohiei. Duminica dimineata IPS Arhiepiscop Nicolae impreuna cu Pr. Ion Gherman si P. Cuv. Protos. Andrei Aioanei de la Centrul Eparhial din Chicago au slujit Sf. Liturghie. Au fost rostite rugaciuni de multumire catre Dumnezeu pentru binefacerile revarsate asupra parohiei in cei 75 de ani de existenta, precum si pentru victimele atentatelor din septembrie 2001 si pentru familiile lor. Sarbatoarea s-a incheiat cu o masa festiva. Credinciosii parohiei precum si multi invitati s-au bucurat sa vizioneze imagini si sa asculte relatari despre evenimentele petrecute in parohie. IPS Arhiepiscop Nicolae a oferit parohiei un certificat de merit cu ocazia acestei aniversari, precum si mai multe diplome de recunostinta credinciosilor care, de-a lungul anilor, au sustinut activitatile parohiei.


Sursa: romarch.org
 

.

15 Septembrie 2011

Vizualizari: 609

Voteaza:

Catedrala Buna Vestire din Rocky River, OH a sarbatorit a 75-a aniversare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE