Catedrala episcopala din Caransebes si-a sarbatorit hramul

In prima Duminica dupa Sfintele Pasti, Duminica Tomii, Catedrala episcopala din Caransebes si-a praznuit hramul. Sarbatoarea a inceput la orele diminetii printr-o procesiune a soborului de ierarhi, preoti si diaconi, alaturi de numerosi credinciosi, de la resedinta episcopala la Catedrala episcopala cu hramurile „Invierea Domnului” „Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebes.

Sfanta Liturghie solemna a fost oficiata de catre IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, inconjurat de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, alaturi de un impresionant sobor de preoti si diaconi, in prezenta lucratoare a Moastelor Sfantului Ierarh Nectarie de la Eghina. Din soborul de ierarhi au facut parte IPS Irineu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, PS Lucian, Episcopul Caransebesului, PS Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Ungariei, PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, PS Visarion, Episcop al Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei, PS Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Ungariei, PS Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei si PS Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului.

La sfarsitul Sfintei Liturghii Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor a dat citire mesajului Preafericitului Parinte Patriarh Daniel adresat cu prilejul organizarii in Episcopia Caransebesului a „Zilelor credintei si culturii", editia a VIII-a. La slujba au participat autoritati centrale, judetene si locale, civile si militare, slujitorii altarelor din Caransebes, insotiti de credinciosi, tineri si copii, precum si sute de credinciosi din localitate si imprejurimi, invesmantati in costume populare, foarte multi impartasindu-se cu Sfintele Taine.

La final, a fost prezentat in piata din fata catedralei, un scurt moment folcloric, iar apoi, potrivit traditiei locale, Marcel Vela, primarul Municipiului Caransebes, a deschis „Ruga de la Oras”. In continuare la biserica cu hramul „Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul” din Caransebes a fost oficiata Slujba Trisaghionului, oficiata de catre IPS Irineu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pentru vrednicul de pomenire episcop Emilian Birdas. In cursul serii, ierarhii prezenti, alaturi de autoritatile locale, au participat la un concert al Filarmonicii de stat din Arad sustinut in piata Miron Cristea din fata Catedralei episcopale.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

28 Aprilie 2014

Vizualizari: 154

Voteaza:

Catedrala episcopala din Caransebes si-a sarbatorit hramul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE