Cerc Pastoral in Parohia 'Adormirea Maicii Domnului' din satul Valea Hogei

Marți, 21.06.2016, în Parohia Valea Hogei din comuna Lipova, județul Bacău sub protia PC Părinte Costică Busuioc, protopopul Protoieriei Bacău, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral Nr. 1 „Buna Vestire” coordonat de Pr. Viorel-Adrian Popa de la Parohia Ruseni, la invitația specială a părintelui Dorin Mitrea, parohul comunității.

Încă de la primele ore ale dimineții, credincioși de la mic la mare din satul Valea Hogei au luat parte la slujba de sfințire a Aghiasmei mici și a untelemnului, după care a avut loc sfințirea Școlii generale cu clasele 1-4 „Gheorghe Vrânceanu” . În deschidere, Părintele Costică Busuioc a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și aleasa prețuire a chiriarhului locului, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Din sobor au făcut parte și pr. Daniel Marari (parohia Fundu Tutovei), pr. Augustin Cârlan (parohia Odobești), pr. Bogdan Hărăbor (parohia Plopana), pr. Daniel Pruteanu (parohia Ciuturești), pr. Daniel Mera (parohia Mâlosu), pr. Gheorghe Florea (parohia Valea Caselor), pr. Mina ( Mănăstirea Sf Mina - Plopana) și preot Radu Silioan.

Gazda evenimentului, Pr. Dorin Mitrea, a mulțumit părintelui protopop, precum și tuturor preoților din sobor prezenți pentru înălțătoarea slujbă. Imediat după aceasta, a avut loc un spectacol special pregătit de mai tinerii enoriași ai parohiei, vlăstare ale viitorului. Momentul artistic este premergător serbării “Zilei Naționale a Iei”. Au fost spuse rugăciuni, au fost recitate poezii, au fost cântate pricesne și cântece patriotice. La final, tinerii au încântat auditoriul cu câteva dansuri populare, reușind să stârnească ropote de aplauze.

La final, Părintele protopop Costică Busuioc, a felicitat pe părintele paroh Dorin Mitrea pentru buna organizare, de asemenea mulțumind și tuturor celor care au fost implicați în acest eveniment făgăduit lui Dumnezeu ca o sărbătoare a comunității locale, felicitând administrația locală și corpul profesoral, pentru mărețele proiecte de susținere a procesului educațional la cele mai optime standarde pe aceste meleaguri încărcate de istorie.

„Mult stimată doamnă director, domnilor profesori, domnule primar, pentru mine personal ca și pentru părinții care m-au înconjurat deoparte și de alta la serviciul liturgic al sfințirii acestui așezământ, nu este decât un prilej de bucurie aparte. O școală care poartă un mare nume pentru români în general și pentru tot ce reprezintă educație în mod special. Am văzut în această instituție de învățământ ceva deosebit cum nu am mai văzut nicăieri, mai exact un altar făcut dintr-o clasă, în care ați adunat obiecte ale istoriei, un loc unde se găsește spiritul trecutului , al tradiției moșilor și strămoșilor pe aceste locuri, iar pe de alte parte un loc închinat marelui academician al românilor domnul profesor academician Gheorghe Vrânceanu. Vă îmbrățișăm și vă felicităm domnule primar, pentru ceea ce ați făcut aici, aducând o oază de lumină comunității, pe lângă biserica locului, școala în care se va plămădi de aici încolo cu timp și fără de timp zestrea și frumusețea tânărului care va fi înnobilat prin domnii profesor care vor sluji în această instituție .”

„Această acțiune educațională pe care parohia Valea Hogii a derulat-o în acest an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial a educației religioase a tineretului creștin ortodox”, va fi urmată de proiectul cultural catehetic “Școala de Vară” ce se va desfășura în parteneriat cu Centrul catehetic „Cuvioasa Parascheva” din cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale și alături de Primăria Lipova”, a declarat Părintele Dorin Mitrea, parohul de la Valea Hogii.
(Pr. Daniel-Ionel Marari)

Sursa: epr.ro

22 Iunie 2016

Vizualizari: 105

Voteaza:

Cerc Pastoral in Parohia 'Adormirea Maicii Domnului' din satul Valea Hogei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE