Cerc pastoral pe teme actuale ale pastoratiei

Preotii din Protoieria III Capitala s-au intrunit in zilele de 29 si 30 mai la Centrul social-pastoral "Sfanta Cruce“ din Busteni pentru lucrarile lunare ale cercului pastoral. Subiectele prelegerilor au fost diverse, fiind abordate atat teme omagiale, cat si probleme cu care se confrunta Biserica astazi. 
 
In cadrul primei sesiuni de lucru, parintele profesor Tache Sterea a subliniat problemele pastoral-misionare ale realitatii zilelor noastre, cum ar fi eliminarea Bisericii din sfera sociala prin propunerea scoaterii religiei din scoala si prin diversele atacuri din mass-media, lucrarea Bisericii privita doar din perspectiva personala si minimalizarea dimensiunii pastoral-misionare a acesteia. Alte probleme prezentate de pr. prof.

Tache Sterea au fost cele ale cosmopolitismului, care duce la dispretuirea valorilor proprii in pofida admiratiei fata de tot ceea ce este strain, si a postmodernismului, care demoleaza si nu mai pune nimic in loc, care justifica raul prin genetica, astfel incat omul sa nu se mai considere direct responsabil pentru patimile sale. A fost evidentiata si relatia dintre teologie, cultura si stiinta, care trebuie reasezata pe adevaratele directii, dupa modelul Preasfintei Treimi si potrivit Revelatiei divine, iar o solutie pentru mobilizarea enoriasilor, mai spunea parintele referentiar, este accentuarea aspectului preotiei generale. 
 
In continuare, pr. profesor David Pestroiu a adus la cunostinta preotilor un proiect pentru tinerii din parohii, numit "Pe munte spre Cruce“, care presupune organizarea saptamanala a unor grupe de cate 50 de tineri, ce vor fi gazduiti la Centrul social-pastoral "Sfanta Cruce“ din Busteni, pentru a participa la activitati cultural-teologice. Proiectul va fi organizat de Sectorul Invatamant si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucurestilor si va fi propus spre aprobare Preafericitului Parinte Patriarh Daniel. 
 
A doua sesiune a avut loc ieri, 30 mai, dupa savarsirea Sfintei Liturghii si a slujbei de pomenire a parintelui profesor Dumitru Staniloae, cu prezentarea a doua prelegeri. Parintele profesor conf. dr. Ioan Moldoveanu a amintit cateva aspecte istorice despre rolul Sfantului Imparat Constantin cel Mare in istoria Bisericii lui Hristos, dar si amprenta istorica a parintelui Dumitru Staniloae cu privire la neoisihasm si traducerea Filocaliei. A doua prelegere a fost sustinuta de pr. prof. Ion Stancu, care a subliniat misiunea Sfintei Imparatese Elena. Ambele sesiuni de lucru au fost prezidate de pr. protoiereu Dinu Pompiliu.

Ioan Busaga

Sursa: ziarullumina.ro

.

31 Mai 2013

Vizualizari: 291

Voteaza:

Cerc pastoral pe teme actuale ale pastoratiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE