Colindatori la Biserica 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel' din Calimanesti

In buna traditie statornicita de multa vreme la Parohia Calimanesti I din statiunea valceana Calimanesti, in perioada 14-15 decembrie 2013 au avut loc o serie de manifestari dedicate marelui praznic al Nasterea Domnului Iisus Hristos.

In ziua de sambata, 14 decembrie, a avut loc in catedrala orasului cu hramul „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” un extraordinar concert de Craciun sustinut de corul mic al Facultatii de Teologie Ortodoxa „Sfantul Andrei Saguna” din Sibiu sub bagheta Parintelui Prof. Vasile Grajdian.

Incepand cu orele 15.00 biserica parohiala a devenit neincapatoare pentru crestinii de aici si din tot orasul care au venit dornici sa asculte traditionalul concert de sfintele sarbatori de Craciun. Acestia au fost intampinati de preotul paroh Emanoil Netu care in deschidere le-a urat un calduros bun venit sustinand apoi un cuvant despre rolul colindelor in pregatirea praznuirii sarbatorii Nasterii Domnului. Apoi, corul studenţesc a sustinut un incantator recital de colinde, traditionale dar si specifice zonei Ardealului, presarat cu interventii detaliate ale Parintelui Prof. Vasile Grajdian.

Concertul s-a incheiat cu traditionalul „La multi ani!” credinciosii primind cu multa caldura acest deosebit recital ce a fost deopotriva un prilej de imbogatire sufleteasca dar si un veritabil act de cultura. La final, Parintele Ilie Ceapa, preot slujitor al catedralei, a multumit in numele preotilor si credinciosilor Parohiei Calimanesti I atat dirijorului cat si membrilor corului studentesc printre care s-au numarat si cativa fii duhovnicesti ai parohiei.

A doua zi, duminica, 15 decembrie 2013, dupa savarsirea Sfintei Liturghii biserica parohiala a fost gazda unui nou prilej de aleasa incantare sufleteasca. Cei mai mici dintre colindatorii parohiei, copiii de la Gradinita cu program prelungit nr. 1 din orasul Calimanesti indrumati si pregatiti de doamnele educatoare Cristea M. si Ungureanu E. au sustinut un recital de colinde traditionale dar si scenete despre Nasterea Pruncului Sfant si despre inchinarea magilor.

La final, micutii colindatori impreuna cu toti ceilalti copii prezenti in sfanta biserica au primit din partea lui Mos Craciun daruri constand in dulciuri si iconite.

Sursa: arhiram.ro

.

16 Decembrie 2013

Vizualizari: 200

Voteaza:

Colindatori la Biserica 'Sfintii Apostoli Petru si Pavel' din Calimanesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE