Concurs pentru compozitorii de muzica sacra

Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educaţional, organizează anul acesta a VII-a ediţie a Concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“. Acesta este structurat tot pe două secţiuni: interpretare și compoziție.

La a doua secțiune sunt așteptați să participe compozitori cu varianta proprie a Imnului Heruvimic de la Liturghia Joii Mari. Lucrările trebuie trimise la Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române până pe 1 octombrie.

„Obiectivele urmărite de-a lungul acestor ediţii, şi încercăm şi în cadrul acetei ediţii, ţin de încurajarea în cunoaşterea şi aprofundarea tradiţiei bisericeşti, în mod special, coordonata liturgică materializată prin muzica bisericească. Urmărim o contribuţie la ceea ce înseamnă încurajarea interpretării autentice a muzicii bisericeşti, tototdată identificarea şi promovarea formaţiilor valoroase de muzică bisericească, facilitarea accesului unui public cât mai larg la acest gen de muzică şi, de asemenea, îmbogăţirea repertoriului liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor muzicali de la noi din ţară“, a spus conf. dr. Adrian Lemeni, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, pentru TRINITAS TV.

Mai multe detalii despre condiţiile de participare şi desfăşurarea concursului „Lăudaţi pe Domnul!” puteţi găsi pe site-ul patriarhia.ro.

Sursa: basilica.ro

.

26 Septembrie 2014

Vizualizari: 53

Voteaza:

Concurs pentru compozitorii de muzica sacra 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE