Conferinta despre dependenta de calculator la Parohia Timisoara Iosefin

Luni, 07 decembrie 2015, ora 18:00, a avut loc în paraclisul “Sfânta Maria” din demisolul bisericii parohiei Timişoara Iosefin, piaţa Alexandru Mocioni, nr.9 (Kuttel), conferinţa cu tema „Dependenţa de calculator la copii şi adolescenţi – un real pericol?” susținută de SL Univ. Dr. Laura Nussbaum, Medic Primar Psihiatrie Pediatrică, Şef Secţie Clinica de Psihiatrie Copii şi Adolescenţi, Phd, Psihoterapeut Terapie Sistemică, de Familie. Conferința a fost urmată de vernisarea a două expoziții de icoane și constume tradiționale.

Conferința a adus în atenția celor prezenți, preoți și părinți, elevi și adolescenți problema dependenței de calculator, un real pericol la care sunt expuși copiii de azi. Conferențiara, Dr. Laura Nussbaum, Medic Primar Psihiatrie Pediatrică a accentuat importanța implicării familiei într-o educație sănătoasă și armonioasă în care părinții decid timpul pe care un copil are voie să-l petreacă în fața calculatorului. Conferinţa a fost urmată de o expoziţie cu vânzare, organizată în premieră, de către Fundația „Preot Ioan Olariu” din Timișoara, care a cuprins costume populare/tradiţionale pentru copii, perne decorative împodobite cu dantele croşetate de mamele si bunicile noastre, şorţuri de bucătărie etc., toate lucrate în micul atelier de croitorie al fundaţiei.

Scopul acestei expoziții a fost strângerea de fonduri, necesare pentru acordarea de burse lunare unor copii şi tineri foarte buni la învăţătură, cu viaţă morală aleasă şi care provin din familii cu probleme materiale. De asemenea a fost vernisată și expoziția de icoane realizată de copii din cercul de pictură al parohiei coordonați de profesoara Adela Pop, cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului.

Organizatorii evenimentului au fost Parohia Ortodoxă Română Timişoara Iosefin și Fundaţia “Preot Ioan Olariu” Timişoara.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

Pe aceeaşi temă

09 Decembrie 2015

Vizualizari: 484

Voteaza:

Conferinta despre dependenta de calculator la Parohia Timisoara Iosefin 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE