Conferinta semestriala in protopopiatul Barlad

Cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, marti, 08 iulie, la Barlad, a avut loc conferinta semestriala cu preotii din Protopopiatul Barlad.

Cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Corneliu, Episcopul Husilor, insotit de protos. Iorest Matei, Exarhul manastirilor din Episcopia Husilor, la sediul Protopopiatului Barlad a avut loc conferinta semestriala cu preotii din Protopopiatul Barlad. Tema centrala a acestei conferinte a fost prilejuita de anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni.

Referatul conferintei cu titlul „Constantin Brancoveanu – exemplu de crestinism si patriotism” a fost sustinut de parintele Andon Petru de la parohia Perieni II, care punctat aspecte importante din viata Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu si a familiei sale, precum si repere esentiale ale vietii culturale, religioase si politice din timpul domniei sale.

La finalul expunerii, parintele referent a subliniat faptul ca „moartea muceniceasca a Brancovenilor a avut un larg ecou in sufletul poporului roman, care i-a plans in cantece si balade populare”, prin aceasta aratandu-se ca ei inca din acele timpuri erau socotiti ca adevarati „mucenici” sau „marturisitori” ai Ortodoxiei.

Dupa sustinerea referatului, a urmat cuvantul Preasfintitului Parinte Corneliu care a evidentiat faptul ca „personalitatea Sfantului Voievod Constantin Brancoveanu ascunde in ea, o chemare a lui Dumnezeu de slujire si de sacrificiu”, venirea lui la domnie avand loc intr-un context istoric foarte complicat. Totodata, Preasfintia Sa a remarcat ca domnitorul Brancoveanu a avut o diplomatie aparte fata de alti domnitori de dinaintea lui, reusind sa pastreze o atmosfera de pace in timpul domniei sale, fapt ce a determinat dezvoltarea culturii si constructia multor edificii si biserici care au fost decorate in stilul propriu brancovenesc. In epoca lui Constantin Brancoveanu „se poate constata o crestere economica bazata mai ales pe mult comert a Tarilor Romane si pentru faptul ca nu au fost razboaie si lupte care distrugeau economia unei tari”, domnitorul stiind „cu multa abilitate si diplomatie politica sa rezolve situatiile conflictuale”. Concluzionand, Preasfintia Sa a tinut sa aminteasca ca dincolo de toate realizarile sale ca domnitor, marturisirea de credinta a sa si a fiilor sai ramane peste veacuri icoana a adevaratului crestin.

In partea a doua a conferintei s-au discutat probleme de ordin administrativ, aducandu-se la cunostinta preotilor mai multe adrese ale Cancelariei Sfantului Sinod si ale Centrului Eparhial Husi.

La sfarsitul conferintei, parintele protopop Vasile Laiu a multumit Preasfintiei Sale pentru prezenta in mijlocul preotilor din Protopopiatul Barlad, care constituie totdeauna un prilej de bucurie si emotie duhovniceasca, precum si pentru datele inedite impartasite cu privire la domnia si martiriul Sfintilor Martiri Brancoveni.

Sursa: episcopiahusilor.ro

.

10 Iulie 2014

Vizualizari: 158

Voteaza:

Conferinta semestriala in protopopiatul Barlad 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE