Copiii din parohia clujeana 'Sf. Ierarh Alexandru' au legat prietenii cu micutii rromi de la Pata Rat

Copiii și tinerii parohiei clujene „Sfântul Ierarh Alexandru” i-au vizitat sâmbătă, 28 martie 2015, pe micuții rromi și familiile lor ce locuiesc lângă rampa de gunoi de la Pata Rât.
După ce au învățat în cadrul proiectului „Alege Școala”, derulat de de Fundaţia „World Vision România” în parteneriat cu Patriarhia Română, că nu este creștinește să discriminezi alte persoane pe baza de etnie sau religie, copiii au dorit să ofere un exemplu în comunitatea în care trăiesc. Astfel că, însoțiți de părinți, educatoare și preotul paroh Claudiu Melean, micii creștini s-au rugat, au luat masa împreună și s-au împrietenit cu copiii rromi, ce locuiesc lângă rampa de gunoi de la Pata Rât.

Activitatea intitulată „Diferiţi, dar totuşi la fel” a fost desfășurată de parohia „Sfântul Ierarh Alexandru”, Asociația „Oastea Domnului”, filiala Cluj-Napoca, Asociația Comunitară a Rromilor din Coastei şi Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a avut drept obiectiv vizitarea comunităţii rrome de la Pata Rât, cu scopul de a elimina barierele etnice şi culturale: „Am dorit să aducem un zâmbet pe chipurile copiilor care sunt obligaţi să numească „acasă”, groapa de gunoi a Clujului şi care sunt de cele mai multe ori discriminaţi din cauza etniei şi a zonei în care locuiesc. Am realizat o comuniune creştină care a constat într-un program de rugăciune, cântece şi jocuri organizate de doamnele învăţătoare Mihaela Jucan şi Mihaela Jurcan şi un meci de fotbal organizat împreună cu tinerii voluntari. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă creştină cu bucate de post, realizată cu ajutorul enoriaşelor parohiei „Sfântul Ierarh Alexandru”, a relatat profesoara Maria Ciceo, una dintre coordonatoarele activității.

Aceasta a fost o primă activitate mai amplă în cadrul parteneriatului dintre asociaţiile implicate, la care au participat 70 de copiii, atât din parohia clujeană „Sfântul Ierarh Alexandru”, cât şi din comunitatea rromă. Toate activităţile s-au desfăşurat în jurul bisericuţei de lemn, ce se construieşte în comunitatea de rromi pentru a deservi nevoile spirituale şi duhovniceşti ale acestora.

Autor: Andreea Pâgleşan
Sursa: radiorenasterea.ro

.

31 Martie 2015

Vizualizari: 149

Voteaza:

Copiii din parohia clujeana 'Sf. Ierarh Alexandru' au legat prietenii cu micutii rromi de la Pata Rat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE