Corul 'Aletheia' a oferit iesenilor 'Voie buna s-o colinda'

Aula „Mihai Eminescu“ a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi a fost neîncăpătoare duminică, 7 decembrie 2014, de numărul mare de ieşeni prezenţi la spectacolul „Voie bună ş-o colindă“. Acesta a fost susţinut de Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi şi a fost presărat cu numeroase momente artistice, apreciate de publicul prezent.

Perioada lunii decembrie a fiecărui an este prilej de bucurie pentru colindători, dar şi pentru cei care ascultă frumoasele compoziţii muzicale ce vestesc Naşterea Domnului.

Copiii, tinerii şi cei mai înaintaţi în vârstă cântă până spre Anul Nou atât pe la case, cât şi pe scenă colindul sfânt şi bun, închinat Celui ce a venit în lume „să Se nască şi să ne mântuiască“. Un dar pentru sfintele sărbători ale Crăciunului a fost oferit ieşenilor, la o zi după serbarea Sfântului Ierarh Nicolae, de Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi. Spectacolul „Voie bună ş-o colindă“ a cuprins atât compoziţii muzicale străine, cât şi colinde româneşti, o parte dintre ele acompaniate de instrumente muzicale. Soliştii Mirabela Castillo, Manuela Arădoaie şi Sorana Nastasiu, Iustina Nedelcu (la pian), Radu Vieru (la fluier), chitaristul Dan Alexandru Arhire, precum şi actorii Alexandra Vieru şi George Cocoş au completat armonios repertoriul Corului „Aletheia“, dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. „Ne-am dorit ca în concertul din această seară (n.r. duminică seară) lucrurile să nu se desfăşoare în maniera clasică. De aceea, invitaţii noştri au avut un rol deosebit, animând concertul şi făcându-l mai uşor de receptat. Repertoriul nostru a cuprins atât piese internaţionale speciale pentru perioada Crăciunului, cât şi compoziţii muzicale româneşti. Suntem bucuroşi pentru că am cântat lucrările a trei compozitori ieşeni: Viorel Munteanu, Ciprian Ion şi Stelian Ababei“, a amintit lect. univ. dr. Dorina Iuşcă.

„Prin muzică, sufletul vibrează altfel“
Majoritatea membrilor Corului „Aletheia“ sunt studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, iar ceilalţi au absolvit această universitate şi lucrează la institute cultural-muzicale din Iaşi. Concertul de la Bilioteca Centrală Universitară din Iaşi a fost organizat cu sprijinul financiar al mai multor parohii din Iaşi. „Mulţumim părintelui Constantin Andrei, parohul Bisericii Bărboi, părintelui Iulian Necula, parohul Bisericii «Buna Vestire» din Iaşi, părintelui Toma Gradinaciuc, parohul Bisericii «Sfântul Toma» din Iaşi, părintelui Narcis Axinte, parohul Bisericii «Sfântul Sava» din Iaşi, şi părintelui Lucian Golinschi, parohul Bisericii «Sfântul Vasile cel Mare» - Nicolina din Iaşi“, s-a exprimat lect. univ. dr. Dorina Iuşcă. Evenimentul deosebit al Corului „Aletheia“ dedicat sărbătorii Naşterii Domnului a fost răsplătit cu aplauze de numărul mare de ieşeni prezenţi. Părintele protopop emerit Constantin Andrei a remarcat că şi-a dorit ca membrii Corului „Aletheia“ „să iasă din spaţiul eclesiastic“. „Prin muzică, sufletul vibrează altfel. Ne-am dorit şi am susţinut organizarea acestui concert. Locaţia aleasă pentru acest eveniment a scos în relief valoarea artistică a interpretării şi a muzicii. Am avut parte de colinde frumoase şi cântece care ne-au dus cu gândul la Naşterea Mântuitorului Hristos. Această seară minunată ne-a pregătit pentru zilele de Crăciun şi pentru praznicul Naşterii Domnului Hristos“, a spus pr. Constantin Andrei.


Constantin Ciofu
Sursa: doxologia.ro

.

10 Decembrie 2014

Vizualizari: 556

Voteaza:

Corul 'Aletheia' a oferit iesenilor 'Voie buna s-o colinda' 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Corul Aletheia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE