NASTEREA IN CERURI - UN RASARIT,
UN INCEPUT DE VIETUIRE IN LUMINA

S-a luat din aceasta lume „ca nu cumva rautatea
sa-i strambe intelepciunea, ca nu
cumva inselarea sa-i amageasca sufletul.”
(Intelepciunea lui Solomon 4, 11)

Preacucernici Parinti,
Iubite frate in Hristos, Parinte Vasile,
Mult indurerata familie,
Indoliata adunare,

Timpul, aceasta notiune abstracta, marcheaza pentru om intervalul dintre nastere si moarte. O succesiune de evenimente, de trairi, de emotii se deruleaza in acest interval, reflectand relatia omului cu Dumnezeu si cu semenii. In functie de ceea ce realizam in planul mantuirii, in acest timp, se poate spune despre nasterea in ceruri ca e un rasarit, un inceput de vietuire in lumina, sau un asfintit, intru intuneric.

Vorbind despre nasterea cuiva, putem sa initiem planuri de viitor, putem sa dam sfaturi, sa construim si cuvintele sa dezvolte multe ganduri, pentru un timp cat mai lung. Insa, la momentul trecerii din aceasta viata, cuvintele se opresc la ceea ce in timp s-a adunat. Pentru un crestin, putem vorbi de timpul mantuirii; de timpul in care, a fost in relatie cu Dumnezeu si a implinit voia Sa.

E greu, insa, a gasi cuvinte de compasiune cand, unui tanar provenit dintr-o familie de preot, ce parea ca are viata inainte si incerca sa-si contureze un drum prin aceasta lume, i se termina firul existentei intr-un mod atat de tragic. In acest caz, timpul parca n-a mai avut rabdare. N-a mai vrut sa-l lase sa cunoasca mai mult, sa acumuleze mai multa experienta, sa fie alaturi de prieteni, sa-si bucure parintii.

De ce s-au intamplat acestea, numai singur Dumnezeu stie! A dorit poate sa mai adauge un suflet curat in ceata celor ce prin curatie au castigat Imparatia lui Dumnezeu. A dorit sa-l fereasca de rautatile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumusetea lumii celor drepti. A dorit sa-l rupa de pe pamant, pentru a-l rasadi in Rai. A vrut sa-l scoata din starea lui Adam si sa-l faca frate al celui de-al doilea Adam, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.

Iata, tot atatea motive care sa ne imbarbateze si sa ne dea putere pentru a trece peste acest moment de tristete si a ne inalta gandul la Cel ce este Stapan si peste cei vii si peste cei morti si a ne ruga pentru sufletul lui Alin Ioan.

Cunoscand ca moartea nu este altceva decat o trecere, astazi putem vorbi despre pastele (trecerea) acestui tanar. Trecand prin moarte, potrivit invataturii Sfintei noastre Biserici el nu dispare, ci trece intr-o alta etapa a vietii in Hristos. De acum, fizic nu-l vom mai vedea. Dar in sufletul parintilor, a surorii sale si a celor dragi va ramane vesnic. Nimeni si nimic nu-i va putea sterge chipul de pe tablita inimilor lor.

Comuniunea cu el se va realiza de acum in rugaciune, in fiecare mirida scoasa la Proscomidie, in Sfanta Liturghie, la fiecare pomenire a numelui sau. Biserica inchinata Sfantului Voievod Stefan cel Mare, pe care, Parinte Vasile, o construiesti, va deveni si locul de intalnire cu baiatul sfintiei tale.

Cunoastem si apreciem ravna, osteneala si dragostea pe care o aveti fata de biserica aceasta, de aceea, astazi, cu sufletul indoliat, ne rugam milostivului Dumnezeu sa va dea putere sa puteti trece prin acest moment nefast si sa va dea taria de a fi sprijin d-nei preotese Violeta si fiicei Paula.

Dumnezeu sa odihneasca cu dreptii pe tanarul Alin Ioan. Vesnica sa-i fie pomenirea!
† Ioachim Bacauanul,
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului

Sursa: epr.ro