Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, se află într-o vizită oficială în România în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2016. Preafericirea Sa participă la manifestările organizate de Patriarhia Română cu prilejul împlinirii a 300 ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.

În ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Antim, marţi, 27 septembrie 2016, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Părinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al Georgiei, în altarul de vară al Catedralei Patriarhale.

Preafericirile voastre,
Iubiţii credincioşi,
„Hristos este în mijlocul nostru… Este şi va fi”

Cu aceste cuvinte aş fi vrut să încep, deoarece, ele rezumă tot acest eveniment la care suntem prezenţi acum, şi prin care înţelegem că Ortodoxia este o viţă ale cărei mlădiţele se întind spre toată lumea. Această viţă este îngrijită de dreapta lui Hristos, şi ocrotită de rugăciunile sfinţilor, este apărată de sângele martirilor creştini, a căror viaţa reprezintă experienţa trăirii cu Cel Suprem, Cel Care a iubit viţa Lui, şi pentru ea a urmărit drumul martirajului răstignindu-se pe Crucea păcătoşilor, schimbându-se într-un minaret al slavei.

Astăzi Bisericile Georgiei, a României şi a Antiohiei sunt prezente aici ca o mărturisire vie a Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica Georgiei l-a ales pe Sfântul Gheorghe ca patron al ei, iar cea din România l-a ales pe Sfântul Andrei ca ocrotitor, fiind şi cel ce a adus lumina Evangheliei pe aceste meleaguri. În acelaşi fel şi Biserica Antiohiei a ales pe Sfinţii Petru şi Pavel. Fiecare dintre aceştia a făcut din martirajul său o mărturisire a numelui lui Iisus Hristos, ce s-a constituit într-o piatră de mare preţ la eşafodajul credinţei creştine.

Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a sfinţeniei împodobită cu sângele martirajului, şi încoronată cu harul preoţiei. Este sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul Cel care a avut o mare contribuţie la tipărirea primelor cărţi liturgice în arabă. El reprezintă o icoană a iubirii sub care se adună poporul binecredincios al bisericilor din România, Georgia şi Antiohia. A fost născut în Georgia, crescut la Constantinopol, iar apoi Dumnezeu l-a trimis în Țara Românească sub ocrotirea Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu de unde lumina harului lui Hristos, care susţinea lucrările sale, a strălucit până la Biserica Antiohiei, care s-a bucurat de darul tipografiei pe care sfântul a făcut-o la mănăstirea Snagov, tipărind acolo primele cărţi liturgice în arabă şi greacă. Şi dacă El şi-a împodobit viaţa prin efortul neîncetat de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu prin cărţile tipărite pentru fraţii creştini din celelalte biserici, a ştiut să facă mărturisirea lui Hristos desăvârşită şi prin sângele său, pe care l-a vărsat ca martir, din iubirea pentru Cel ce S-a răstignit din iubire pentru noi.

Iată, vedem cum Biserica a cinstit şi cinsteşte martirii Ei, dar vedem şi cum trăieşte martirajul fiilor săi în zilele noastre.

Stâlpul Bisericii lui Hristos este sângele martirilor şi cinstitele moaşte ale lor care se pun în sfintele mese. Aceasta nu este decât o dovadă că religia creştină nu este doar o apartenenţă verbală, ci una vie care-1 schimbă pe om într-un trup de foc care mărturiseşte prezenţa lui Dumnezeu. Acesta este cazul martirilor creştini, cei care după exemplul Celui răstignit nu şi-au negat credinţa în ciuda tuturor, nici nu-au negat realitatea întrupării mântuitoare, ci şi-au oferit vieţile, ca un semn al iubirii pentru Cel ce S-a Răstignit, Cel care Şi-a oferit viaţa pentru ei şi pentru cei iubiţi ai lor. Iar pe aceste sfinte mese, în care sunt puse moaştele sfinţilor martiri, se face Taina Euharistiei, ceea ce înseamnă că Biserica n-a găsit nimic mai frumos decât mireasma vieţilor sfinţilor martiri că să ridice pe ea tămâia rugăciunilor bineplăcute în faţa lui Dumnezeu.
Martirajul pentru Hristos nu este doar un eveniment istoric scris în cărţi. Martirajul nu este doar o virtute pe care au trăit-o numai primii creştini. Martirajul creştin nu cunoaşte o vreme anumită pentru că sălăşluirea Domnului în sufletele oamenilor cere ca ele să fie întotdeauna pregătite pentru a mărturisi numele Lui.

Însă noi, în Biserica Antiohiei, de 2000 mărturisim numele lui Hristos, şi am smuls din gura neamurilor numirea de “creştini”, şi am binevestit Evanghelia lui Iisus Nazaret. Suntem din neamul acelora care au iubit şi au pustnicit, mărturisind şi învăţând. Suntem ecoul hărniciei lui Pavel, al râvnei lui Petru, şi al milei lui Ioan. Nu suntem rămăşiţele nimănui, n-am fost oaspeţi întru anumite vremuri, nici nu suntem resturi ale unor campanii religioase. Suntem în centrul Răsăritului şi stăm sub umbra Crucii sale. Iar Biserica Antiohiei, care a fost întemeiată de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dând Bisericii pe Sfântul Ignatie al Antiohiei şi pe Sfântul Iulian al Emessei, precum şi o mare mulţime de sfinţi şi mucenici, rămâne constant aceeaşi Biserică, care mai dă şi astăzi, ca în vremurile de demult, o mare de martiri şi mărturisitori, în faţa prigoanelor prin care trece în această vreme.

Biserica Antiohiei, care se întăreşte prin rugăciunile fraţilor ei din Georgia şi din România, mărturiseşte de mai mult de 2000 de ani identitatea ei ca o Biserică creştină în mijlocul celor mai dificile împrejurări. Iar ceea ce se întâmplă astăzi în Siria este un exemplu viu în acest sens.

De mai mult de 5 ani Biserica creştină şi poporul sirian suferă de terorism, manifestat prin răpiri, prin deportări masive ale populaţiei, sub umbra a ceea ce se chema „primăvara arabă” care n-are nicio legătură cu primăvara. Iar noi ca şi creştini, împreună cu toţi sirienii, suntem ucişi, deportaţi şi răpiţi. N-am fost creaţi pentru a muri pe marginea drumului, nici să fim monede neînsemnate pe piaţa intereselor. Suntem înrădăcinaţi în ţările noastre şi ele sunt înrădăcinate în sufletele şi în inimile noastre. Suntem în faţa unei încercări care n-a cruţat nici un şeic, imam, preot, călugăr sau episcop, prigoana abătându-se asupra tuturor. Iar cazul ierarhilor de Alep, loan Ibraheem şi Pavel Yazigi, cei care sunt răpiţi de mai mult de trei ani, este un exemplu viu dovedind riscul la care sunt expuşi oamenii în Orientul răsăritean.

Ne rugăm împreună cu voi pentru pace în Siria, şi de aici ne ridicăm vocea: ridicaţi embargoul economic impus asupra Siriei. Cei care n-au suferit din cauza războiului, suferă acum din cauza acestui embargou.

Ne rugăm şi pentru Liban şi pentru stabilitatea lui, şi-i chemăm pe toţi să lucreze serios pentru alegerea preşedintelui, lucru care asigură funcţionarea instituţiilor constituţionale şi întăreşte rolul civilizator al acestei ţări în Orientul Mijlociu.

Ne ridicăm rugăciunile pentru fraţii noştri în Georgia şi România, cerând lui Dumnezeu să-i ajute pe cei care îşi asumă responsabilitatea conducerii acestor ţări pentru binele locuitorilor lor.

Ne rugăm pentru Răsăritul rănit, pentru toate aceste ţări şi popoare din cuprinsul lui, pentru ca Domnul să atingă cu dreapta Lui inimile celor trişti, vindecând cu atingerea Duhul Lui Cel Sfânt şi Mângâietor.

V-am adus iubiţii mei iubirea fraţilor voştri din Biserica Antiohiei şi cerem lui Dumnezeu să prăvălească piatra de pe inimile noastre, ca să-I cântăm din adâncimea sufletului: Luminează Doamne inimile noastre cu lumina mucenicilor. Şterge cu puterea lor sufletele noastre. Împodobeşte viaţa noastră cu lumina Sfintei Tale Cruci dătătoare de viaţă. Străluceşte în inima noastră ca să povestim lucrurile Tale. Împlineşte inimile noastre cu Duhul Tău, ca să strigăm: Lumina lui Hristos luminează tuturor, Amin.

Sursa: basilica.ro

• Sfantul Antim Ivireanul
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfantul Antim Ivireanul
  Publicat in : Sfantul Antim Ivireanul