Daca vei solicita un preot ruman, nu vei mai fi vie


Intr-o scrisoare adresata Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Serbia, Parintele Boian Alexandrovici, Protopop al Protopopiatului Ortodox Roman „Dacia Ripensis” din Malainita, Timoc, denunta inca un act de agresiune identitara, indreptat impotriva bisericii romanesti si a romanilor din Timoc, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Din pacate sufletul babei Darinca va ramane vesnic neimpacat pentru ca ultima ei dorinta de a se auzi slujba de pe urma in graiul romanesc si de a fi inmormantata de un preot roman a ramas neindeplinita. Datorita amenintarilor primite, sorei babei Darinca i-a fost teama sa mai cheme un preot roman care sa oficieze slujba de inmormantare. Romanian Global News va prezinta in exclusivitate textul scrisorii adresata MAI din Serbia si astepta reactii ale MAE roman si ale Bisericii Ortodoxe Romane. (Foto: P.

S.  Daniil Partosanu, Episcop al romanilor din Serbia, incadrat de parintele Boian Alexandrovici si de Ipodiaconul El Bobului, ambii din Timoc)

Protopopiatul Ortodox Roman
Dacia Ripenssis - Malainita
Nr. 6/2006

Ministerului Afacerilor Interne
Republica Serbia

In ziua de 15 februarie 2006 am fost solicitat de o anumita familie sa oficiez slujba de inmormantare a parohienei Darinca Pasulianovici (Darinka Pasuljanovic) din satul rumanesc Isacova, Municipiul Ciupria.

La data de 14 februarie 2006, la ora 20:30, m-a sunat Vidoico Georgevici (Vidojko Đordevic), nepotul Danitei Geogevici (Danice Đordevic) din Isacova (sora raposatei care a intretinut-o in timpul vietii si care a fost responsabila si cu inmormantarea acesteia), care lucreaza in Elvetia si mi-a confirmat ca l-a sunat baba Danita si i-a zis ca a sunat-o cineva intre orele 19:30 si 20:00, la data de 14 februarie zicandu-i: -„Daca vei solicita un preot ruman, nu vei mai fi vie“, a fost o voce barbateasca necunoscuta de dumneaei. Femeia s-a speriat foarte tare, informandu-si nepotul Vidoico despre cele intamplate, care la randul lui m-a informat imediat pe mine (preotul Boian) spunandu-mi ca batrana abia a putut vorbi de frica, deoarece i-a fost frica ca in urma mortii sorei sale va ramane singura in casa, si de aceea este nevoita sa cheme un preot sarb, chiar si impotriva vointei sale si a raposatei sore. Prin satisfacerea conditiei puse de acest om, care a amenintat-o cu moartea prin telefon, dumneaei nu va mai fi atacata.

Danita Georgevici a zis: - „Cand voi muri eu, doresc sa-mi oficieze slujba de inmormantare preotul ruman Boian Alexandrovici“.

Foarte deceptionat, Vidoico mi-a confirmat toate acestea si m-a rugat sa informez toate adresele posibile care consider ca ar trebui sa fie informate despre aceasta, si nu in ultimul rand sa caut ajutor.

Mi-a mai adaugat: -„Raposata bunica Darinca mi-a zis ca, atunci cand va muri sa-i oficiati dumneavoastra slujba de inmormantare si nimeni altul, iar acum s-a intamplat aceasta, ma simt foarte neplacut pentru ca stiu dorinta dansei, iar in plus bunica mea este foarte speriata“, l-am linistit si i-am transmis ca ma voi ruga pentru sufletul raposatei in biserica din Malainita.

Dorinta raposatei am stiut-o si eu, deoarece am spovedit-o si impartasit-o de doua ori, dorinta care mi-a impartasit-o, iar eu i-am raspuns: -„Eu va doresc multa sanatate si viata lunga, si nu va mai ganditi la acest lucru“.

Ma intreb atat eu cat si toti cei care sunt interesati, de ce nu se permite oficierea slujbelor in limba materna?

Ne intrebam cum isi pot indeplini acesti oameni drepturile garantate prin Constitutie, oameni care sunt amenintati din partea unor persoane cunoscute. Tara noastra trebuie sa ne asigure protectia, deoarece suntem cetatenii ei, indiferent ca suntem de nationalitate rumana (Vlasi).

Rugam Ministerul Afacerilor Interne sa identifice identitatea persoanei (cerand lista chemarilor telefonice de la PTT) care a amenintat cu moartea prin telefon, sa anunte numele acelei persoane,  sa pedepseasca foarte aspru atat infaptuitorul si cat persoana care a dat dispozitie pentru acesta fapta penala impotriva vointei raposatei, deoarece din punct de vedere legal impiedicarea unei ceremonii religioase reprezinta o fapta penala si mai ales ca este bazata pe intoleranta religioasa, rasiala si nationala.

Mentionam ca enoriasii nostri din municipiile Svilainat si Ciupria au fost amenintati de mai multe ori de catre preoti ai Biseticii Ortodoxe Sarbe, astfel ca ne este frica sa nu cumva sa fie vorba despre acest lucru si in acest caz. Prin intermediul fricii si al amenintarilor nu se poate ajunge la nimic, iar revolta poporului se intensifica.

Despre acest incident vom informa si publicul international.

In speranta ca vor fi gasiti atat infaptuitorii cat si persoanele care au dat dispozitie, ca se va publica numele lor si ca vor fi foarte aspru pedepsiti, pentru ca oamenii sa traiasca in demnitate si fara frica, va uram toate cele bune din partea Domnului Isus Hristos, Imparatul pacii si dreptatii.

Doamne ajuta!

Protopop iconom stavrofor
Boian Alexandrovici paroh de Malainita si protopop de Dacia Ripenssis in Malainita

Isacova, Timoc, Serbia-Muntenegru/Romanian Global News  
 

.

17 Februarie 2006

Vizualizari: 1834

Voteaza:

Daca vei solicita un preot ruman, nu vei mai fi vie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE