Deniile din Saptamana Patimilor

Incepand de luni 29 aprilie 2013 Biserica intra in ultima parte a Triodului, cea mai importanta si mai intensa: Saptamana Patimilor sau Patimirilor Domnului Iisus Hristos. In aceasta saptamana in toate bisericile noastre se oficiaza slujbe speciale atat dimineata cat si seara.

Randuiala de postire este de asemenea speciala, asemenea primei saptamani: in primele trei zile se ajuneaza pana seara, joia se mananca de doua ori, iar incepand de vineri se ajuneaza pana in noaptea Invierii. Deniile din Saptamana Patimilor sunt slujbele care se savarsesc seara. Aceste slujbe incep din seara Floriilor, pana vineri seara, inclusiv. Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt unicate in cultul divin ortodox. Etimologic vorbind, cuvantul "denii" este de origine slava si inseamna zilnice, de la care a derivat "bdenie" ce se traduce ca priveghere sau slujba nocturna. Mai precis, denia este slujba utreniei sau "de dimineata" care se savarseste seara, in ajun.

Denia se deosebeste de priveghere, care inseamna tot slujba de seara, prin faptul ca se refera numai la utrenia savarsita seara. Scopul acestor randuieli bisericesti este ca prin post, rugaciune, cantare, citirea Sfintei Scripturi, meditatie si pocainta sa ne dezgolim de toata rautatea si sa ne umplem prezenta iubitoare a lui Hristos. Zilele de luni, marti si miercuri din Saptamana Mare sunt pregatitoare pentru orice credincios in vederea intelegerii sensului venirii lui Hristos in lume, patimilor si mortii sale, anume acela de a birui pacatul si moartea prin jertfa de Sine. In aceste zile, la denii se citesc pilde despre imparatia cerurilor, texte despre pocainta si, mai ales, despre adevarata iubire pentru Dumnezeu si pentru aproapele. Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Iisus fariserilor, pe 30 de arginti. Joia Mare este ziua in care a avut loc Cina cea de Taina, la care Hristos a prefigurat jertfa Sa prin frangerea painii "Acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi, spre iertarea pacatelor" si prin oferirea vinului "Acesta este Sangele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor". Tot in aceasta seara, inainte de cina, Iisus a spalat picioarele ucenicilor Sai invatandu-i ca fiecare trebuie sa se supuna cu smerenie si dragoste fratilor sai. Dupa Cina, Iisus a plecat in gradina Ghetsimani, unde s-a rugat cu lacrimi de sange si unde a fost apoi arestat de soldatii calauziti de tradatorul Iuda. Dupa arestare, Iisus a fost judecat de arhierei, de regele Irod si de procuratorul roman Pilat din Pont. In primele trei zile se oficiaza Liturghia darurilor mai inainte sfintite.

In Joia Mare se va oficia Liturghia Sfantului Vasile Cel Mare unita cu Vecernia, iar la Proscomidie, slujba de pregatire a darurilor pentru liturghie, preotii vor scoate inca un agnet pentru impartasirea bolnavilor si a pruncilor din cursul intregului an. Acest agnet va fi sfintit in cadrul acestei Liturghii si el va fi pastrat pana in Martea Luminata cand va fi uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Aceasta impartasanie se pastreaza intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar si din ea preotul va impartasi, in cursul intregului an, pe bolnavii din parohie sa, precum si pe pruncii nou botezati. Tot in Joia Mare se scoate in mijlocul bisericii Crucea din altar, si se oficiaza Denia celor 12 Evanghelii. Vinerea Mare este ziua de doliu a crestinatatii: atunci a fost rastignit Mantuitorul. De aceea, in aceasta zi, in nici o biserica crestina, nu se oficiaza slujba Liturghiei si este recomandata fi zi de post negru. Denia Prohodului, adica slujba inmormantarii lui Iisus, acestei seri se deosebeste de celelelte prin cantarea Prohodului Domnului in trei stari cat si prin ritualul inconjurarii bisericii cu Sfantul Epitaf, pictura sau broderie pe o panza care reprezinta scena punerii in mormant a Mantuitorului.

Saptamana Mare se va incheia cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia din Sambata Mare, zi de ajun si de pregatire pentru noaptea Invierii.

Tuturor celor care ne ascultati va dorim in continuare un post cu folos si va indemnam sa participati la slujbele Bisericii din aceasta perioada si sa va pregatiti sufleteste prin spovedanie pentru a va putea impartasi in noaptea de Inviere – incununarea ostenelilor Postului Mare.

Sursa: Radio Reintregirea

.

28 Aprilie 2013

Vizualizari: 917

Voteaza:

Deniile din Saptamana Patimilor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE