Din dragoste pentru Maica Domnului, in pelerinaj de la Iclod la Manastirea Nicula

Peste 700 de tineri din Cluj, dar și din alte orașe și sate din jur, au mers sâmbătă, 16 aprilie 2016, în pelerinaj, de la Iclod la Mănăstirea Nicula. Tineri și vârstnici, însoțiți de preoți, au parcurs traseul de 17 kilometri până la mănăstirea clujeană, în rugăciune și-n cântări religioase. O parte dintre ei s-au deplasat spre așezământul monahal cu bicicleta.

Pelerinajul a început în jurul orei 10:00, când sutele de pelerini au plecat din Cluj-Napoca, spre Iclod, cu autocarele. Aici s-au rugat în biserica din sat, după care au plecat pe jos spre Gherla, însoțiți de alți preoți și tineri dornici să participe la acest pelerinaj, devenit tradițional în Arhiepiscopia Clujului. La jumătatea drumului, pelerinii au făcut un popas la Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde au fost întâmpinați de protopopul de Gherla, părintele Paul Isip și de alți tineri care le-au oferit pelerinilor atât apă, cât și ceva de mâncare. După o scurtă rugăciune, pelerinii și-au continuat drumul, alăturându-se pelerinajului și câțiva tineri și preoți din municipiul Gherla. La mănăstirea Nicula pelerinii au fost întâmpinați de viețuitorii așezământului monahal și de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care a explicat că dorul de a-L întâlni pe Dumnezeu și pe Maica Sa îi determină pe oameni să meargă în astfel de pelerinaje.

Toți cei aproape 700 de pelerini s-au închinat la icoana Maicii Domnului și au participat apoi la slujba Vecerniei, oficiată în biserica mănăstirii Nicula de un sobor impresionant de preoți, după care au luat cu toții cina în trapeza mănăstirii. Cei care au participat la ediția din acest an a pelerinajului pe jos de la Iclod la Nicula au spus că au venit cu mare bucurie, din dragoste de Dumnezeu și de Maica Domnului.

Pelerinajul pe jos din Iclod până la Mănăstirea clujeană Nicula este organizat deja de 6 ani de Arhiepiscopia Clujului și asociațiile de tineret de la nivelul Eparhiei.

Sursa: radiorenasterea.ro

18 Aprilie 2016

Vizualizari: 100

Voteaza:

Din dragoste pentru Maica Domnului, in pelerinaj de la Iclod la Manastirea Nicula 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE