Doua biserici ortodoxe din Tanzania sunt ctitorite de credinciosi din Romania

In perioada 7-11 mai 2011, Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a efectuat o vizita in Tanzania, la invitatia Inalt Preasfintitului Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis si Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei. In cadrul acestei vizite, IPS Teofan a vizitat si sfintit si cele doua biserici construite prin efortul financiar al unor persoane fizice sau juridice din Moldova si din tara.

Decizia de a sprijini ridicarea acestor lacasuri de cult a fost luata de Inalt Preasfintia Sa la precedenta vizita in Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, cand a constatat cat de mare este nevoia de biserici pentru comunitatile de ortodocsi in continua crestere din aceasta tara. Cele doua biserici vor avea ca patron spiritual pe Sfantul Ioan Botezatorul, respectiv pe Sfanta Parascheva de la Iasi.

Ca si la precedenta vizita, la solicitarea IPS Dimitrie, chiriarhul locului, IPS Parinte Mitropolit Teofan, insotit de parintele protosinghel Nicodim Petre, a participat la slujba de botez a catorva sute de persoane care au imbratisat credinta ortodoxa, respectiv la savarsirea Tainei Cununiei pentru 18 familii botezate in acea zi. La solicitarea si cu binecuvantarea IPS Dimitrie, au mai ramas in Tanzania, pentru o perioada de doua luni, un monah impreuna cu doua monahii, urmand a se implica in diverse activitati misionare si filantropice, cum ar fi catehizarea celor care urmeaza a primi Taina Botezului.

Tanzania este o tara africana extrem de saraca, de aproximativ 40 milioane de locuitori, cu capitala politica la Dodoma (orasul Dar es Salaam fiind, insa, principalul centru economic), in care traiesc si mai multe zeci de mii de crestini ortodocsi. In aceasta tara, unul din cinci copii moare de SIDA, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, incat speranta de viata se situeaza, undeva, in jurul varstei de 45 de ani. Accesul la educatie este extrem de redus, intrucat guvernul sustine salariul unui profesor, dar nu poate sustine constructia de scoli, acest lucru depinzand de puterea financiara a fiecarei comunitati in parte.

Intr-o tara cu atat de multe nevoi materiale si spirituale, exista o misiune ortodoxa sustinuta in special de generozitatea unor organizatii si credinciosi din Grecia. Aceasta misiune urmareste atat propovaduirea Evangheliei, cat si oferirea de ajutoare materiale, in special asistenta medicala, IPS Dimitrie declarand, pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din Tanzania, ca, „la a doua Sa venire, Mantuitorul Iisus Hristos s-ar putea sa nu ne intrebe de cate ori ne-am rugat sau ne-am pocait, dar cu siguranta El ne va intreba daca am oferit apa celor insetati, hrana celor flamanzi, medicamente celor bolnavi sau un adapost celor orfani“. (pr. Constantin Sturzu)

Sursa: mmb.ro
 

16 Mai 2011

Vizualizari: 844

Voteaza:

Doua biserici ortodoxe din Tanzania sunt ctitorite de credinciosi din Romania 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE