Duminica Floriilor

Inca din vechime se spunea: „vin Floriile cu soare si soarele cu Florii”. Natura parca stiind si ea vorba din batrani, ia parte impreuna cu noi, prin zambetul soarelui, prin revenirea la viata, la aceasta mare sarbatoare. Ultima si cea mai mare Duminica dinainte de sarbatoarea Invierii.



Praznic luminos si sarbatoare aleasa, in care Domnul nostru Iisus Hristos a intrat in cetatea Ierusalimului si a fost intampinat de multimile de oameni si de copii cu imnuri de bucurie si preamarire, rostind intr-un glas: „Osana! Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului”. L-au intampinat cu stalpari de finic, intinzand in calea Lui hainele lor. I-au facut o primire cum nu-i mai facusera niciodata pana atunci. Multimile auzisera si vazusera invierea lui Lazar. Voiau acum sa-l vada si pe Lazar si pe Iisus venind in Cetatea Sfanta. Dar Evanghelistii, ne spun toti, ca martori oculari, ca in mijlocul acestei bucurii generale, unul singur era trist. Si anume Acela care ar fi trebuit sa fie cel mai bucuros, pentru ca Lui i se adresau toate aceste osanale: Iisus, Mantuitorul lumii.

Ne intrebam: de ce era Iisus trist tocmai in ziua triumfului? Mai intai, era trist, pentru ca nu acesta era triumful pe care-l dorea Iisus. El ar fi dorit sa triumfe peste inimile oamenilor. Ei doreau o capetenie care sa-i scape de sub stapanirea romana. El dorea sa-i scape de sub povara pacatului. Drept urmare, El a intrat in Cetate calare pe un manz de asina, animal care simboliza blandetea si pacea, semnele distinctive ale „noului imparat.” Prezenta acelui animal smerit fusese profetita cu secole inainte: „Bucura-te fiica Sionului, ca iata imparatul tau vine la tine, pe manzul asinei” (Zaharia 11, 9). Era trist apoi, pentru ca in ochii celor care strigau acum „Osana, Osana”, vedea unda de neintelegere si ura care, numai peste cateva zile, ii va face sa strige: „rastigneste-L, rastigneste-L!”. Era trist pentru ca doar El singur intelegea ca nu era vorba de o adevarata victorie. Victoria cea adevarata ar fi fost ca El sa intre, nu intr-un Ierusalim pe care sa-l elibereze de sub dominatia straina, ci in Ierusalimul care s-ar fi declarat gata de a se lasa eliberat de pacat.

Era trist pentru ca El stia ca Ierusalimul oficial, templul si capeteniile preotilor, n-au recunoscut in El pe Mesia si nu-l vor recunoaste nici acum: „pentru ca n-ai cunoscut vremea cercetarii tale”, zice Iisus. Evanghelistul Matei isi aminteste si alte cuvinte, tot atat de grele, rostite de Iisus: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! Iata, casa ta va ramane pustie. Nu va ramane nici piatra peste piatra care sa nu se risipeasca!” (Matei 24, 2). Pentru acestea si pentru cate altele, Iisus intra trist in Ierusalim. In aceasta atmosfera pe care o presimtea. Va urma saptamana pe care Biserica o numeste de doua mii de ani „Saptamana Patimilor”, saptamana care, numai cu greu ar putea capata explicatii acceptabile, si cu atat mai greu, daca s-ar fi ramas numai la ea.

Acesta este, pe scurt, tabloul intrarii Mantuitorului in Ierusalim. Tablou cu lumini, cu umbre si penumbre. Tablou cu diferite stari sufletesti, de la inima pura si credincioasa a copiilor, pana la inima invartosata si plina de rautate a carturarilor si fariseilor.

Pentru noi cei de astazi , Floriile nu reprezinta numai praznicul in care Iisus a intrat, ca imparat, in Ierusalimul pamantesc. „Iisus este acelasi, ieri, azi si in veac”, spune Sfantul Pavel. Si imparatia Lui este fara de sfarsit.

El cauta sa intre si in Ierusalimul vietii noastre, in templul nostru cel sufletesc. De aceea este de folos pentru mantuirea noastra sa-L primim ca pe Domnul si Stapanul vietii noastre si sa-i cantam si noi „Osana, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.” In cetatea vietii noastre sufletesti vrea sa intre Iisus si astazi, ca sa curateasca launtrul de taina al fiintei noastre si sa-l faca vrednic de imparatia pe care a intemeiat-o.

Biserica – noul Ierusalim de peste tot, ne vesteste si azi, prin cantarile ei, ca vine Hristos sa ne mantuiasca. Rugaciunile si slujbele ei ne cheama si ne spune: „Iata Imparatul tau, vine la tine bland si smerit. Innoieste-te, innoieste-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a stralucit.”

Se cuvine dar, sa ne intrebam: Cum ne aflam noi in cetatea sufletului? Nu cumva ea este inchisa si neprimitoare? Nu cumva ea este ferecata de zidurile egoismului, ale rautatii, de zidul nepasarii si al uitarii de cele sfinte? Sau suntem plini de bucurie, de credinta si de curatenie asemenea copiilor nevinovati care L-au intampinat cu stalpari si imnuri. O, Doamne, ce bine ar fi, daca ar fi asa!

Asadar, sa dezbracam si noi hainele cele vechi ale pacatului si sa le asternem – prin marturisire – inaintea Domnului si sa-L primim pe Hristos in Taina Impartasaniei. Sa curatim templul sufletului nostru de tot cugetul cel viclean si pizmaret, de toata fapta rea, de gandul cel intunecat, de inselaciune, lacomie si desfranare. Avand si noi ramuri de finic in maini, sa facem sa rasara in inima noastra gandurile bune, ca niste ramuri pe care sa odrasleasca rodul faptelor bune. Sa rostim cu totii intr-un grai: „Doamne, Iisuse Hristoase, imparatul cerului si al pamantului, care ai intrat biruitor in cetatea Ierusalimului pamantesc si ai curatit templul de nelegiuire, vino si in Ierusalimul sufletelor noastre, si le curateste de toata intinaciunea gandurilor si faptelor rele si ne invredniceste sa fim cu Tine Doamne, in cetatea cea sfanta si vesnica a Ierusalimului ceresc!” Amin!

Preot Ioan Ioanicescu

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

27 Aprilie 2013

Vizualizari: 1551

Voteaza:

Duminica Floriilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE