Duminica Floriilor la Patriarhie

Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe 28 aprilie 2013 Intrarea Domnului in Ierusalim, Sarbatoare care mai este cunoscuta ca Duminica Floriilor. In cadrul Sfintei Liturghii s-a citit pericopa evanghelica de la Sfantul Evanghelist Ioan, capitolul al XII-lea, versetele de la 1 la 18 care prezinta Ungerea Mantuitorului Iisus Hristos in Betania, dar si Intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim.

La Catedrala Patriarhala slujba Sfintei Liturghii a fost savarsita de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, in prezenta a numerosi credinciosi.

Dupa citirea pericopei evanghelice Patriarhul Romaniei a tinut un cuvant de invatatura credinciosilor prezenti in care a explicat simbolismul Mirului cu care Maria, sora lui Lazar, a uns picioarele Mantuitorului Iisus Hristos: „Mirul de mare pret preinchipuia si Sfantul si Marele Mir care se sfinteste in Biserica Ortodoxa in Sfanta si Marea Joi. Sfantul si Marele Mir format din multe mirodenii, din multe plante frumos mirositoare, din ulei si din vin care se fierb impreuna si acest Sfant si Mare Mir reprezinta deodata pe Mantuitorul Iisus Hristos si pe Duhul Sfant pe care El L-a trimis ucenicilor si este folosit la sfintirea unei biserici, la sfintirea Antimisului care inseamna un altar de panza pe care este zugravita punerea in mormant a Mantuitorului Iisus Hristos si Cina cea de Taina adesea si fara de care nu se poate savarsi Sfanta Liturghie. Iar acest Antimis contine si moaste ale martirilor. Deci, Antimisul tine loc de Sfanta Masa atunci cand Slujba Liturghiei se savarseste in afara bisericii ca locas de inchinare. Sfantul si Marele Mir prefigurat in Mirul de mare pret al Mariei, sora lui Lazar arata si pretuirea Bisericii fata de Hristos ca raspuns al darurilor celor multe pe care Hristos, Unsul lui Dumnezeu, Mirul lui Dumnezeu cum este numit El in slujba de sfintire a Sfantului si Marelui Mir, ca raspuns la aceste daruri Mirul de mare pret inseamna si toate darurile pe care noi le aducem lui Hristos in Biserica, multimea vesmintelor frumoase, a icoanelor, a obiectelor de cult ca semn al dragostei noastre pentru Hristos”.

De asemenea, Preafericirea Sa ne arata ca Mantuitorul ne indeamna ca mai intai sa cultivam relatia cu El: „Si Mantuitorul Iisus Hristos arata ca acest gest al Mariei este indreptatit pentru ca in el se exprima dragostea ei si recunostinta ei fata de Hristos Care i-a daruit viata fratelui sau Lazar. De aceea, vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos nu opune viata spirituala si actiunea sociala. Nu pune in opozitie Liturghia ca slujba de recunostinta fata de Dumnezeu si filantropia ca dragoste frateasca, smerita, milostiva fata de cei saraci. El spune ‘Lasati-o pentru ca ce a facut ea a facut spre ingroparea Mea’, prevestind jertfa, iubirea Lui jertfelnica, si ‘pe saraci ii aveti pururi cu voi’. Cu alte cuvinte, Mantuitorul ne indeamna ca mai intai sa cultivam relatia cu El, legatura cu El, izvorul vietii si al darurilor si dupa ce ne umplem de iubirea Lui smerita si jertfelnica prin Sfanta Liturghie care contine toate darurile Duhului Sfant sa ajutam si saracii. Caci daca ajutam saracii, dar nu mergem la Liturghie exista riscul ca ajutorarea saracilor sa fie un act de mandrie, de superioritate egoista fata de cei saraci. Deci, avem nevoie de o legatura permanenta cu Hristos prin rugaciune, prin sfintele slujbe ca sa dobandim iubirea lui smerita, dezinteresata si milostiva. O astfel de iubire sa se arate apoi in milostenie”.

Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a evidentiat ca Sarbatoarea care reitereaza Intrarea Domnului in Ierusalim ne invita la o meditatie asupra patimilor suferite de Mantuitorul Iisus Hristos: „Evanghelia ne arata si faptul ca Invierea lui Lazar din morti a patra zi cand deja trupul incepuse sa intre in descompunere a mirat multimi de oameni si a facut sa creasca entuziasmul si pretuirea lor fata de Hristos incat multi Il urmau pe Hristos. Intr-un fel, Invierea lui Lazar din morti a grabit patimirile Mantuitorului Iisus Hristos pentru ca mai marii poporului carturarii si fariseii, arhiereii poporului iudeu s-au umplut si mai mult de invidie si de ura fata de Iisus dupa ce a inviat pe Lazar din morti pentru ca multimea a inceput sa-i paraseasca pe ei si sa vina la Hristos. Si atunci au hotarat sa-l omoare si pe Lazar pentru ca era marturia vie a puterii lui Hristos de a invia mortii. Insa pe de o parte poporul se grabeste sa-L intalneasca pe Hristos, sa-L pretuiasca, sa-L primeasca ca pe un imparat, iar pe de alta parte mai marii carturarilor si fariseilor, impreuna cu arhiereii, autoritatile religioase de atunci planuiau prinderea si omorarea lui Iisus. Prin aceasta sarbatoarea de astazi ne indreapta deja spre Saptamana Sfanta si Mare a Sfintelor Patimiri ale Mantuitorului Iisus Hristos spre rastignirea si moartea Sa, dar si spre Invierea Sa din morti biruind pacatul, iadul si moartea si daruind lumii viata vesnica. Deci, vedem in Evanghelia de astazi cum bucuria si recunostinta Mariei si a poporului fata de Iisus incepe a se impleti cu ura si invidia arhiereilor, mai marilor carturarilor si fariseilor din poporul evreu”.

Smerenia Mantuitorului deci se pastreaza in fiecare moment al vietii Sale, mai arata Preafericitul Parinte Patriarh Daniel in cuvantul Sau: „Sarbatoarea de astazi este o sarbatoare care marcheaza si bucuria intalnirii cu Hristos a multimilor si implinirea unei profetii si anume, ca imparatul Israel va veni in Ierusalim calare pe manzul asinei. El sedea pe manzul unei asine, adica pe un asin tanar cum se spune in Evanghelie, implinind astfel o profetie care zice ‘Nu te teme fiica Sionului, caci imparatul Tau vine la tine sezand pe manzul asinei’. Si cand intra triumfal in Ierusalim Mantuitorul ramane smerit pentru ca asinul era un animal modest ca si acum. Era un fel de semn al modestiei unei familii cand nu avea cai, ci doar asin pentru a raspunde nevoilor gospodaresti. Smerenia Mantuitorului deci se pastreaza in fiecare moment al vietii Sale, nu numai atunci cand este intristat ci si cand este aclamat si intampinat cu multa bucurie. Evanghelia ne spune ca in general copiii si tinerii au adus Mantuitorului ca semn de pretuire, de bucurie, de intampinare, de admiratie flori si ramuri de finic, de copaci. De aceea, si noi astazi purtam ramuri de copaci, frunze de finic, de salcie si alte flori in procesiune sau cand plecam de aici le primim sfintite de la biserica”.

Patriarhul Romaniei a felicitat si pe romanii care isi sarbatoresc astazi onomastica: „Ieri am participat la Pelerinajul de Florii si am spus ca aceste flori simbolizeaza si florile credintei si ale virtutilor dupa cum ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur, ale virtutilor pe care le-am dobandit in post prin rugaciune, prin pocainta, prin postire, prin infranare. Deci, florile credintei si ale nevointei duhovnicesti sunt simbolizate de aceste flori ale sarbatorii de astazi. Intrucat in poporul roman exista peste 1.400.000 de cetateni, barbati si femei, care poarta numele diferitelor flori ii felicitam pe toti si ne rugam Bunului Dumnezeu sa le daruiasca sanatate, bucurie si sa fie pururi in Biserica flori ale credintei, ale sperantei si ale iubirii crestine milostive fata de cei din jurul lor. Cel mai raspandit nume e de Florin si apoi altele precum Florinel, Viorel, Viorica, Crizantema, Panseluta si multe alte flori au devenit numele credinciosilor si credincioaselor din Biserica noastra”.

In cadrul Sfintei Liturghii Preafericirea Sa a hirotonit intru diacon pe seama Paraclisului Resedintei Patriarhale cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe pe tanarul teolog Razvan Mihai Ciubotariu care pana la acest moment a fost cantaret bisericesc la Catedrala Patriarhala si la Paraclisul Resedintei Patriarhale.

Raspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Romane dimineata la Slujba Utreniei, iar la Sfanta Liturghie de catre Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Romane.

Credinciosii prezenti au primit la sfarsit, din partea Patriarhului Romaniei, iconite reprezentand Intrarea Domnului in Ierusalim, dar si ramuri de salcie.

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

28 Aprilie 2013

Vizualizari: 878

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE