Duminica Orbului la Catedrala Arhiepiscopala din Galati

In Duminica a VI-a dupa Sfintele Pasti, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Casian al Dunarii de Jos, Sectorul social-filantropic al Centrului Eparhial a organizat traditionala intalnire cu nevazatorii din municipiul Galati, prilejuita de lecturarea in aceasta zi a Evangheliei vindecarii orbului din nastere.



Sfanta Liturghie a fost savarsita in Catedrala Arhiepiscopala din Galati de catre Chiriarhul Dunarii de Jos in prezenta persoanelor cu dizabilitati, slujba fiind transpusa si in limbaj mimico-gestual, a membrilor Asociatiei Nevazatorilor din Romania, filiala Galati, si a numerosi credinciosi din municipiu.

In cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale pentru persoanele cu dizabilitati aflate in suferinta.

In cuvantul de invatatura, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a vorbit despre grija pe care trebuie sa o avem fata de semenii nostri aflati in suferinta, subliniind faptul ca aceste persoane au nevoie de noi, de dragostea noastra care sa-i mangaie si de ochii nostri care sa-i calauzeasca.

La final a fost savarsita slujba parastasului la care au participat si persoanele cu dizabilitati.

Dupa incheierea Sfintei Liturghii, persoanele nevazatoare, insotite de cate un elev seminarist, au fost invitate de catre Chiriarhul Dunarii de Jos la agapa pregatita in mod special pentru aceasta ocazie, in incinta Centrului Eparhial.

La final cei prezenti au primit daruri de suflet si pachete cu alimente de prima necesitate.

Asociatia Nevazatorilor din Romania este organizatie nonguvernamentala nationala, recunoscuta de utilitate publica (prin H.G. 1033/03.09.2008) si este continuatoarea organizatiei „Societatea Orbilor din Romania“ intemeiata de Regina Elisabeta a Romaniei. Asociatia reprezinta interesele nevazatorilor la nivelul intregii tari, fiind recunoscuta ca organizatie nationala reprezentativa a nevazatorilor atat de catre autoritatile publice romane, cat si de catre organizatiile internationale ale nevazatorilor.

Sursa:edj.ro

.

26 Mai 2014

Vizualizari: 112

Voteaza:

Duminica Orbului la Catedrala Arhiepiscopala din Galati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE